Un tată a făcut sacrificiul suprem în încercarea de a-şi salva fiica de la înec. Acesta şi-a pierdut însă viaţa, iar alţi oameni aflaţi la faţa locului au scos fetiţa, care se zbate între viaţă şi moarte fiind transportată la spital. S-a întâmplat duminică, lângă Giroc pe râul Timiş.
Azi, în jurul orei 17:10, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane s-ar fi înecat în râul Timiș.
Ajunși la fața locului, pe malul Timișului, între Giroc și Urseni, o fetiță de 6 ani ar fi intrat în apă și dădea semne că se îneacă, tatăl acesteia, în vârstă de 35 de ani, a intrat după aceasta, dar din nefericire nu au ieșit la mal, ulterior fiind aduși la mal de către alți cetățeni.
În urma manevrelor de resuscitare, la ora 18:00 a fost declarat decesul în cazul bărbatului, fetița fiind transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…