Politica

Lista celor care vor să fie parlamentari PNL de Timiş. Poate să înceapă războiul pentru locurile eligibile

Vineri a fost ultima zi în care membrii PNL din Timiş au putut să-şi depună candidaturile pentru listele parlamentare. În total, sunt cinci înscrişi pentru lista de Senat şi 16 la Camera Deputaţilor, cu menţiunea că trei dintre ei şi-au depus candidaturile pentru ambele liste. Urmează lupta internă pentru locurile eligibile.

Prima etapă pentru desemanrea listelor de candidaţi ai PNL Timiş pentru alegerile parlamenatre s-a terminat vineri seara, atunci când a fost termenul limită pentru depunerea candidaturilor. S-au înregistrat cinci înscrieri la Senat şi 16 la Camera Deputaţilor.

Printre cei care şi-au depus candidaturile se numără doi deputaţi, doi primari, trei foşti primari care au pierdut alegerile, un viceprimar al Timişoarei, fiul unui primar etc. Trei candidaţi au optat pentru ambele liste. Urmează o perioadă grea pentru stabilirea locurilor eligibile. În partid se ştie că primul loc la Senat va fi ocupat de Vasile Blaga, în timp ce prima poziţie la Camera Deputaţilor este rezervată lui Marilen Pirtea. Primarii îşi doresc ca un om votat de ei să fie pe locul doi la Camera Deputaţilor, loc ţintit şi de Cristian Buşoi. PNL Timiş mizează pe patru locuri eligibile: unul la Senat, trei la Cameră

Statutar, cele două liste, de Senat şi Camera Deputaţilor, trebuie să fie votate în Biroul Politic Judeţean (BPJ), apoi în Colegiul Director Judeţean (CDJ), pentru ca în final să fie validate în Biroul Politic Naţional (BPN).

Timişul are patru senatori şi zece deputaţi.

Şi-au depus candidaturile următorii, ordinea fiind aleatorie:

Senat

Vasile Blaga – preşedinte interimar PNL Timiş

Adrian Ghiran-Băla – ginerele mult mai cunoscutului Ioan Băla, fost şef al Penitenciarului Timişoara

Emanuel Filip – fiul primarului oraşului Ciacova, Petru Filip

Ioan Sas – încă primar al comunei Pişchia, a pierdut alegerile pentru un nou mandat

Claudiu Buciu (fost primar al Lugojului, a pierdut alegerile pentru un nou mandat

Camera Deputaţilor

Cristian Buşoi – vicepreşedinte la nivel naţional al PNL

Marilen Pirtea – deputat

Cosmin Şandru – deputat

Sorin Munteanu – primar Buziaş

Raul Cozarov – primar Gătaia

Cosmin Tabără – viceprimar Timişoara

Ionuţ Gaiţă – om de afaceri, cunoscut drept „strategul” campaniei lui Nicolae Robu la Primăria Timişoara

Lucian Căldăraru – revoluţionar

Andrada Iova – preşedinte TNL Timişoara

Liliana Oneţ – fost prefect de Timiş

Mihaela Valcovici – medic, fost şefă a DSP Timiş

Daniela Mariş – medic, consilier local Timişoara

Samuel Lupulescu – fost primar Fârdea

Adrian Ghiran-Băla

Emanuel Filip

Claudiu Buciu

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

3 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

4 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

8 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

8 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

9 ore ago