Sport

Miercuri începe Cupa Timişoarei la baschet! Zoran Milencovici, la aruncarea simbolică de start

Zoran Milencovici va oferi aruncarea simbolică de start la primul meci de la „Cupa Timișoara”, turneu pe care clubul nostru îl organizează în această săptămână la sala „Constantin Jude”.

Fostul baschetbalist timișorean s-a stabilit în urmă cu șase ani în Danemarca, imediat după ce o accidentare gravă l-a forțat să renunțe la activitatea de sportiv. Avea 27 de ani și multe trofee și finale jucate în palmares.

În 2010, antrenorul Dragan Petričević l-a promovat la echipa de seniori a Timișoarei, remarcându-i potențialul.

Zoran a început baschetul la CSȘ Bega Timișoara și a cucerit două titluri de campion național, la categoriile de vârstă U20 și U23.

La seniori a făcut parte din echipa care a cucerit Cupa României, al doilea mare trofeu din istoria baschetului timișorean, tot cu Dragan Petričević pe banca tehnică.

Alte două finale, de campionat și de cupă, a mai disputat Zoran Milencovici, ambele în anul 2012.

În prezent, el lucrează ca digital marketer în Danemarca, activitate pe care a început-o în 2018, în momentul în care a fost nevoit să abandoneze baschetul.

„În Danemarca am început de la zero o carieră în digital marketing. După ce m-am lăsat de baschet am vrut să o iau pe un drum nou și am ales acest domeniu. M-a bucurat invitația de a oferi aruncarea simbolică la primul meci de la Cupa Timișoara. Mă bucur că nu am fost uitat. Am fost coleg de echipă cu Shone și cu Milos, mă bucur că ei fac parte din staff-ul tehnic alături de coach Dragan, care m-a promovat la seniori în anul 2010. De câte ori sunt la Timișoara vin la meciuri pentru a-i urmări pe băieți”, a declarat Zoran Milencovici.

Vă reamintim programul de la Cupa Timișoara:
– miercuri, ora 19:00: SCM winsed.swiss Timișoara – BC CSU Sibiu;
– joi, ora 19:00: BC CSU Sibiu – KK Mladost Smederevska Palanka;
– vineri, ora 13:30 SCM winsed.swiss Timișoara – KK Mladost SP

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

6 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

7 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

8 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

8 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

9 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

11 ore ago