Administratie

Se execută finisajele la Clinica de Balneologie. Se doreşte ca investiţia să fie finalizată în toamnă

Lucrările la noul corp de clădire pentru Clinica de Balneologie sunt realizate în proporție de 85%.  Lucrările continuă la bazinul cu apă termală, la instalații și finisaje interioare.

Viceprimarul Ruben Lațcău a efectuat o vizită pe șantier pentru a se asigura că lucrările sunt la standarde dar și pentru a solicita constructorului să accelereze ritmul investiției.

„Am investit masiv în noua clădire Balneo, o clinică unde s-au tratat mii și de oameni, în special vârstnici, iar dorința noastră este ca tratamentele să fie asigurate cât mai repede în condiții moderne. Din 2008 bazinul cu apă termală nu mai era folosit aici, iar parte a proiectului este și un nou bazin, pentru că nu toată lumea își permite să meargă în stațiuni pentru a scăpa de dureri. Acum este etapa finisajelor la bazin dar este nevoie ca executantul să grăbească pasul lucrărilor la tot obiectivul și să le încheie în această toamnă”, a declarat Lațcău.

Cu un bazin cu apă termală, 4 băi galvanice, 14 săli de tratament și 5 cabinete de consultații, noul corp al Clinicii de Balneologie va oferi condiții moderne de tratament. Până în prezent, au fost finalizate lucrările la structura de rezistență și de compartimentare, au fost montate elementele de tâmplărie interioară și exterioară, lifturile, termosistemul, echipamentele tehnologice (parțial) dar și alte elemente, precum balustradele de protecție sau tarketul.

În prezent, constructorul execută mai multe lucrări: finisaje la bazinul pentru recuperare, finisaje interioare, finisaje la vestiare, montare uși și lucrări la instalații termice și electrice.

Noul corp ridicat de Primăria Timișoara va avea asigurată legătură cu vechea clădire a Clinicii, astfel că pacienții nu vor fi nevoiți să iasă afară între proceduri. În plus, pentru că tratamentele implică un nivel ridicat de umiditate, municipalitatea a prevăzut o centrală de tratare a aerului. Aceasta va recircula aerul din cele două clădiri, va păstra un nivel de umiditate redus în special în zona bazinului și a băilor galvanice și va purifica și steriliza aerul. Totodată, la intrare/ieșire vor exista perdele de aer pentru a menține temperatura interioară la 20°C-24°C.

Investiția Primăriei Timișoara la Clinica de Balneologie se ridică la aproape 24 milioane de lei, fonduri prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

O oră ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

2 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

15 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

18 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

19 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

19 ore ago