Administratie

Timișoara va avea un parc nou în sudul orașului, în cadrul proiectului campusului dual

Primăria Timișoara amenajează un parc nou de 2 hectare în sudului orașului, în cadrul proiectului european pentru construirea unui campus de învățământ dual. Parcul va deservi locuitorii din Ciarda Roșie, Soarelui, precum și elevii de la viitorul campus.

Aceștia vor avea parte de un nou spațiu verde de calitate, dotat cu mobilier urban modern, perfect pentru relaxare, activități sportive și zone de joacă sigure pentru copii.

  „Transformăm un teren viran în parc, cu spații de relaxare și recreere pentru locuitorii din zonă. Gândirea noastră a fost să construim nu doar un campus, ci și un spațiu deschis comunității și elevilor care vor studia și vor locui acolo. Campusul va fi de fapt în mijlocul unui parc de patru ori mai mare decât Parcul Sudului, care se află în apropiere”, anunță primarul Dominic Fritz.

Timișoara are mai multe parcuri la sud de Bega, cel mai mare fiind Parcul Pădurice/Lidia de circa 8 hectare. Anul acesta, primăria a mai amenajat două parcuri noi: unul pe malul Begăi, vizavi de Universitatea Politehnica Timișoara, și Parcul Lunei.

Proiectul Campusului Dual de interes regional a câștigat o finanțare în valoare de 20,8 milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C15 – Educație, la care se adaugă o co-finanțare din bugetul local de aproximativ 6 milioane de euro.

Scopul este de a apropia oferta forței de muncă calificată de nevoile reale ale pieței. Elevii și studenții interesați să învețe o meserie vor fi formați aici, cu ajutorul firmelor și al mediului universitar.

Finanțarea a fost accesată de Consorțiul Regional pentru Învățământ Dual Vest Timișoara, coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara – lider de proiect –  constituit special în acest scop și format din 31 de parteneri – Primăria Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I Timișoara, Inspectoratul Școlar, 7 licee, 16 companii și 3 asociații ale mediului de afaceri.

Proiectul se află în etapa de proiectare (faza SF). Serviciile de proiectare sunt realizate de Studio ARCA, iar valoarea contractului este de 64.500 de euro (TVA inclus).

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

8 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

9 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

9 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

9 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

10 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

11 ore ago