Consiliul Judeţean Timiş

Administrația județeană a lansat licitația pentru demolarea actualului stadion Dan Păltinișanu

A fost făcut un nou pas mare pentru realizarea proiectului noului stadion al Timișoarei, care va fi ridicat cu bani de la bugetul național, în locul actualei arene Dan Păltinișanu. Consiliul Județean Timiș a lansat pe SEAP licitația în vederea desemnării firmei care se va ocupa de demolarea actualului stadion.

Demersul este posibil în urma definitivării documentațiilor aferente, prin obținerea Hotărârii de Guvern de demolare și a Autorizației de desființare nr. 581 din 5.09.2024 emisă de Municipiul Timișoara.

Proiectul de „Desființare construcţii existente – stadion «Dan Păltinișanu»” include demolarea clădirilor care au fost folosite drept birouri, vestiare, tribune și case de bilete. Vor fi dezafectate instalația de nocturnă, copertina și tunelul de acces spre teren, împrejmuirea exterioară și se va igienizarea întregul perimetru în așteptarea ridicării viitorului stadion.

Ridicarea noului stadion este unul dintre obiectivele majore ale județului nostru și vreau să subliniez că, deși se discută de mai multă vreme, pași concreți administrativi s-au făcut doar începând cu 2021. Am reușit să depășim toate frânele puse proiectului, iar acum putem lansa licitația de demolare. Dacă, în final, este câștigător cetățeanul, atunci vom reuși”, a declarat președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Conform devizului general înaintat de proiectant, valoarea estimată pentru execuția lucrărilor de demolare este de 19.961.600,00 lei fără TVA, respectiv 23.754.304,00 lei cu TVA inclus, având ca sursă bugetul propriu. Termenul de depunere a ofertelor este 30 septembrie 2024, ora 15:00.

În prezent, pentru anul 2024, ținând cont de etapa în care se află documentația, în bugetul județean a fost aprobată suma de un milion de lei urmând ca, de anul viitor, pe măsură ce se va intra în etapa propriu-zisă de execuție, să se identifice și să se aloce sursele de finanțare pentru restul sumei necesare.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

O oră ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

2 ore ago

Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Timișoara va fi legată aerian cu Istanbulul. Turkish Airlines a lansat oficial cursele spre și dinspre orașul de pe Bega

Timișoara devine, din 1 aprilie, a patra locație din România pe care Turkish Airlines o…

15 ore ago

Cristian Anton, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Şeful Autorităţii Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a fost arestat pentru 30 de zile. Procurorii…

15 ore ago