Politica

Aflat pe lista candidaţilor PSD pentru parlamentare, primarul Şagului, Flavius Roşu, nu vrea încă să plece la Bucureşti

Indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare, primarul PSD al comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că intenţionează să rămână, cel puţin patru ani, edil al comunei limitrofe Timişoarei. Pe de altă parte, el a afirmat că se bucură şi este onorat pentru faptul că se află pe lista PSD Timiş pentru alegerile parlamentare din acest an.

Flavius Roşu a afirmat că îşi doreşte ca PSD să câștige alegerile parlamentare și prezidențiale, atât la nivelul României, cât şi al judeţului Timiş.

“Am foarte mare încredere în colegii mei social-democrați. Au cea mai evidentă experiență politică și administrativă. Au demonstrat că știu, pot și își doresc să ridice nivelul de trai al românilor și implicit al timișenilor. Împreună, am demonstrat în repetate rânduri că se pot pune în practică proiecte de dezvoltare. Personal, m-am luptat și mă voi lupta în continuare să atrag pentru Șag cele mai bune proiecte care să dezvolte fiecare domeniu”, a afirmat Roşu.

El a declarat că se simte foarte onorat pentru încrederea care i s-a acordat, fiind trecut pe listele PSD pentru alegerile parlamentare.

 “Transmit toată aprecierea și vreau să mulțumesc conducerii și colegilor mei din PSD Timiș pentru încrederea și suținerea pe care mi le-au acordat pe tot parcursul meu politic și administrativ, dar și pentru faptul că m-au propus să fac parte din echipa care se va afla pe listele candidaților la alegerile parlamentare din acest an. Mă bucur și sunt onorat să fiu pe lista candidaților social-democrați din Timiș pentru alegerile parlamentare pentru că îmi doresc să contribui la maximizarea scorului politic în Timiș. Îmi doresc să ne poată reprezenta județul un număr cât mai mare de deputați și senatori PSD în Parlamentul României”, a transmis Roşu.

El i-a asigurat însă pe locuitorii comunei că, cel puţin în următorii patru ani, va rămâne alături de ei.

“Vreau mai mult pentru ȘAG, dar și pentru TIMIȘ! Cel puțin în următorii 4 ani, voi rămâne alături de șăgeni și timișeni, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare. Vreau ca împreună cu Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, dar și cu toți primarii județului Timiș, să lăsăm deoparte culorile politice și să facem administrație publică locală la cel mai înalt nivel. Și cu sprijinul lui Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, să urcăm Timișul în topul județelor, acolo unde merită să fie”, a mai spus Roşu.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

O oră ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

3 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

4 ore ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

5 ore ago

Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

6 ore ago