Primăria Timişoara

Colterm primește de la Primăria Timișoara 10 milioane de lei, pentru pierderile induse

Un minut și 46 de secunde au avut nevoie consilierii timișoreni pentru a aproba acordarea a zece milioane de lei din bugetul Primăriei Timișoara către Colterm. În cadrul unei ședințe de plen extraordinare, de îndată, aleșii locali au aprobat alocarea sumei respective pentru acoperirea pierderilor tehnologice induse, aferente anului 2022.

”Se aprobă plata sumei de 10.000.000,00 lei inclusiv TVA, reprezentând pierderi tehnologice induse, aferente anului 2022, din prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat”, se arată în proiectul de lege votat online de consilierii locali.

Așadar, societatea de termoficare Colterm, aflată în insolvență, mai primește o bună parte din banii care trebuiau să ajungă la aceasta la capitolul respectiv. Rețeaua de transport a energiei termice este proprietatea municipalității, dar este folosită de Colterm. Cum rețeaua este departe de a fi perfectă, în anul 2022 nici nu mai vorbim, pierderile de energie termică datorate calității rețelei trebuie acoperite de la bugetul local. Primarul Dominic a dorit transferarea transportului energiei termice pe o nouă entitate, a primăriei, special pentru a nu mai plăti spre Colterm aceste sume enorme. Deocamdată ideea a fost abandonată.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago