De ce râdea medicul şpăgar de la „Municipal” în momentul în care era săltat de procurori. Din nou, despre justiţie şi… PSD

Săptămâna trecută un adevărat taifun a lovit Spitalul Municipal Timişoara, după ce procurorii au săltat şase medici de la Secţia de Oncologie (aproape toţi) şi o asistentă, pe motiv de şpăgi cu ghiotura. În imaginile filmate unul cu medicii şpăgari, Laurenţiu Drăghici, râdea aproape cu gura până la urechi în momentul în care era dus la audieri. Şi asta în condiţiile în care probele împotriva medicilor par destul de elocvente, aşadar în mod normal nu ar fi nimic de râs în situaţia în care era. (Despre acest Drăghici, mi-au spus apropiaţi că au avut experienţe personale fosrte dureroase cu el.)

S-a scris mult despre acest caz şi nu insist vizavi de totala lipsă de compasiune faţă de cei mai nefericiţi bolnavi, cei cu cancer, a unor indivizi care au prestat jurămîntul lui Hippocrate. Nu comentez nici despre salariile foarte mari ale medicilor, în raport cu restul românilor, salarii care ar trebui să pună o anumită stavilă acestui nărav – să recunoaştem – tradiţional.

Nu ştiu înspre ce se îndreaptă ancheta în cauză. Momentan, medicii nu au fost arestaţi, fiindcă n-ar fi condiţionat actul medical, adică bolnavii ar fi insistat ei să dea şpăgile. Aici însă e o problemă. Am aflat că, într-adevăr, ei nu au solicitat niciodată bani. Cel puţin nu verbal. Dar există o comunicare nonverbală, care le dădea de înţeles pacienţilor ce au de făcut. Dacă nu eşti băgat în seamă, dacă nu ţi se face nicio investigaţie, niciun tratament, nici nimic e clar că ceva nu-i OK. Ţi se transmite ceva. În atare condiţii se poate spune că actul medical nu a fost condiţionat, aşa cum a stabilit judecătorul care le-a dat drumul? Plus, foarte important, şpaga se dădea înainte sau după intervenţia medicală. Fiindcă dacă se dădea după poţi să înţelegi că pacientul a fost mulţumit şi oferă un cadou. Dar dacă se dădea înainte…

În plus, ancheta mi se pare că a avut unele aspecte de can-can, parcă pentru a o duce cumva în derizoriu. Şi mă refer la faptul că s-a dezvăluit că medicii primeau şi sticle cu  bulion şi  borcane cu miere. Pe bune? Aşa cum dintr-un celebru proces al lui Traian Remeş, nu s-a vorbit de plicurile de bani, ci numai de caltaboşii primiţi. În mentalul colectiv a rămas ideea că fostul ministru ar fi făcut puşcărie pentru nişte caltaboşi, o tobă şi vreo două perechi de cârnaţi. Şi acum s-ar putea înţelege că „sărmanii” medici au fost săltaţi pentru două sticle de bulion şi.un borcan cu murături.

Dar vin acum la întrebarea din titlu. Poate râdea şi datorită celor de mai sus, dar şi fiindcă mai ştia un lucru. În secţia respectivă există un precedent, al medicului Octavian Mazilu, cel care a fost şef al Clinicii, dar chiar şi manager al Spitalului Municipal, fiind susţinut în acest sens de PSD. El a fost şi consilier municipal al PSD, fiind unul din liderii organizaţiei Timişoara a partidului. În urmă cu mai bine de doi ani, Mazilu a fost prins cu nu mai puţin de 26 de şpăgi luate de la bolnavii de cancer în decursul a doar două luni. Spre deosebire de cei şase medici, Mazilu a fost prins în flagrant, încercând să scape de un plic cu bani în toaletă. Ce-i drept, el a făcut şi 30 de zile de arest.

După aceea – ce să vezi! – a fost promovat. Pe bune, nu-i glumă, a ajuns director medical la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin. De noaptea minţii! Un şpăgar prins cu şperţul în mână este promovat director de spital! Doar PSD-ului le iese din astea! Recent, el a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare şi interdicţia de-a profesa ca medic în Timişoara timp de un an. Dar paote fi medic şi chiar director într-un spital din alt oraş. E de râs, e de plâns? Oricum şpăgarul din titlu tocmai cu acest precedent avea motiv de râs.

Am auzit de multe ori întrebarea “Tu nu ai nevoie de medici?” . O întrebare pusă şi procurorilor şi judecătorilor, care sunt mai maleabili cu şpaga din spitale. Da, la un moment dat toţi avem nevoie de medici. Depinde însă de care. Fiindcă foarte mulţi sunt dedicaţi şi pun pasiune în meserie, în timp ce alţii, precum şpăgarul cu rânjetul pe faţă, nu fac diferenţa între un spital şi o măcelărie. Şi da, la fel ca şi în alte domenii, trebuie să spun că nu toţi medicii sunt la fel.