Economic

Piaţa muncii, dinamică dar în schimbare. Se caută specialişti în domeniile apropiate tehnologiei, iar nevoia de educaţie devine esenţială. Analiza UPT

Piața muncii din România, în special în domeniile din aria tehnologiei, trece printr-o transformare rapidă, ceea ce determină tot mai mulți profesioniști să își reevalueze abilitățile și să caute oportunități de recalificare. Într-un mediu în care tehnologiile evoluează constant, chiar și cei care dețin un loc de muncă stabil resimt nevoia de a se adapta și de a-și extinde competențele.

„Piața muncii de astăzi este una foarte dinamică. Oamenii sunt nevoiți să fie flexibili și să învețe continuu pentru a ține pasul cu noile cerințe și pentru a-și menține relevanța profesională. În ultimii ani am venit cu multe specializări noi de masterat la facultățile Universității Politehnica Timișoara. Majoritatea acestora nu existau în nicio programă universitară din România în urmă cu 10-15 ani ani, semn că sunt dezvoltate tehnologii noi, în piața muncii apar companii cu produse ce nu se regăseau în trecut la noi în țară, așa că inclusiv cei care au terminat o facultate sau un program de masterat în urmă cu zece ani simt nevoia unei recalificări sau supracalificări”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Câteva dintre specializările noi ce au fost lansate în ultimii ani sunt Quantum Computing, Machine Learning, Cloud Computing and Internet of Things, Securitatea informatiilor și a sistemelor cibernetice, Game Development, Economie verde și circulară, Ingineria datelor, Automotive Electronic Systems. Universitatea Politehnica Timișoara a fost proactivă în adaptarea ofertei sale educaționale la noile cerințe ale pieței muncii. Aceste programe au fost concepute pentru a răspunde nevoilor emergente ale industriei și pentru a pregăti specialiști care să fie competitivi în contextul actual al pieței.

„Unele programe vin să mai rezolve din nevoile pieței muncii, în timp ce altele, precum Game Development, de exemplu, presupun o dezvoltare a pieței muncii, în zona industriilor creative. De altfel, nu trebuie să ne așteptăm că angajații vor avea două-trei specializări și vor sări de la un loc de muncă, la altul. În loc să vedem situația în acest fel, ar trebui să privim recalificarea ca pe un proces de adaptare continuă, în care oamenii își extind setul de competențe pentru a rămâne relevanți pe piața muncii. Astfel, nu vorbim doar de o schimbare completă de carieră, ci de îmbunătățirea abilităților existente, ceea ce permite o tranziție mai lină între diferitele domenii de activitate”, a continuat Florin Drăgan.

O tendință notabilă în rândul celor care aleg să urmeze programele de masterat ale UPT este vârsta acestora. Conform unei analize interne, unul din cinci masteranzi are vârsta peste 30 de ani, majoritatea dintre aceștia aflându-se la a doua specializare. Acești studenți vin din diverse domenii și au decis să se recalifice pentru a-și menține competitivitatea pe piața muncii.

„Faptul că vedem tot mai mulți studenți la masterat care sunt deja experimentați și doresc să învețe o nouă specializare este un semnal că piața muncii din România, mai ales în domenii tehnologice, necesită o educație continuă și flexibilă. În plus, prin participarea în cadrul alianței de universități europene EUDRES, oferim studenților noștri si o abordare multidisciplinară sau de echipă, cu coordonare și membri din diverse țări europene, tipică pentru modul de lucru de acum din piața muncii”, a mai precizat Florin Drăgan.

În contextul în care industria se confruntă cu o lipsă acută de specialiști în domenii emergente precum inteligența artificială, securitatea cibernetică și economia verde, nevoia de educație continuă devine esențială. Multe companii caută specialiști care au atât o înțelegere profundă a noilor tehnologii, cât și experiența necesară pentru a le aplica în mod practic. De aceea, programele de masterat ale UPT sunt concepute nu doar pentru a oferi cunoștințe teoretice, ci și pentru a dezvolta competențe aplicabile în industria reală.

În final, Florin Drăgan a accentuat importanța colaborării între universități și mediul de afaceri pentru a asigura că programele educaționale rămân relevante și bine conectate la cerințele actuale și viitoare ale pieței muncii. „Este esențial să avem un dialog constant cu industria pentru a înțelege în timp real care sunt nevoile și pentru a adapta programele de studiu în consecință. De altfel, am fost în urmă cu mai bine de 10 ani, prima universitate din România cu un Comitet Director format din principalii lideri ai companiilor din zonă, lideri împreună cu care stabilim direcția spre care se îndreaptă universitatea, în acord cu nevoile din piață”, a concluzionat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

CSC Dumbrăvița începe de luni pregătirea pentru salvare

Singura divizionară secundă din Timiș - CSC Dumbrăvița - își va începe pregătirea de iarnă…

16 ore ago

Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional…

17 ore ago

SCM Politehnica a dat de pământ cu SCMU Craiova la baschet

O prestație defensivă de excepție și coșuri din toate pozițiile pentru echipa de baschet a…

19 ore ago

Cod Galben de ger în judeţul Timiş. Va fi în continuare foarte frig până marţi

Pentru judeţul Timiş este în vigoare Cod Galben de ger în cu temperaturi maxime deosebit…

19 ore ago

9.000 de daruri, mii de zâmbete și o rețea de oameni care cred în bine – implicarea Asociatiei Socioculturale Sam’s Friends

Într-o lume în care diferențele sociale se adâncesc, iar accesul la resurse nu este egal…

22 de ore ago

Primăria Timișoara vrea un nou drum între Aradului și Torontalului. Va dubla, în mare parte, Centura Vest

Un important producător de băuturi răcoritoare, care deține o fabrică pe Calea Torontalului, vrea să…

2 zile ago