Primăria Timişoara

Primăria vrea schimbarea regulamentului de amplasare a teraselor. Nu se acceptă culorile stridente

Primăria Timișoara dorește reducerea birocrației și aplicarea unor modificări printr-un nou regulament privind comerțul în zone publice pe terase. Acesta va fi supus votului în următoarea ședință a Consiliului Local.

Conform Primăriei Timișoara, acesta vine cu simplificarea procedurilor de avizare, cu extinderea prevederilor astfel încât să fie incluse și terasele în curți interioare dar și cu unele clarificări.

Regulamentul nu modifică niciuna dintre măsurile adoptate în 2022, când Primăria a impus ca terasele din zona istorică să nu mai aibă umbreluțe sau mobilier în culori stridente, dar și o suprafață minimă de trecere, astfel încât să nu fie deranjați nici clienții teraselor, nici trecătorii.

Pentru simplificarea procedurilor de avizare, Primăria Timișoara propune ca proprietarii de terase construite cu autorizație să nu mai obțină un aviz separat pentru acestea. Odată cu noul regulament, avizul va fi inclus în autorizația de comercializare pentru punctul de lucru. Totodată, acordul de comerț pentru amplasarea de terase va putea fi emis până la 31 martie, fără a mai fi făcută dovada plății taxelor și impozitelor locale și fără a fi obținută viza anuală a punctului de alimentație publică. Primăria Timișoara nu va elibera avizul de terasă dacă punctul de lucru are activitatea suspendată. O altă măsură este impusă prin legislația națională și prevede obținerea acordului de la Agenția de Mediu pentru terasele cu peste 100 de locuri. Avizul va fi depus la Primărie în maximum 12 luni de la adoptarea noului regulament.

În privința teraselor din curțile interioare, comercianții pot obține autorizația cât timp au acordul vecinilor, anexat proiectului de HCL. Pe malurile Begăi, unde terasele pot fi amplasate în proximitatea punctului de lucru, fără a afecta culoarul pietonal sau velo, autorizarea va fi făcută în baza avizului de amplasament emis de arhitectul șef.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

12 minute ago

Demarează lucrările de reabilitare a Podului Muncii. Din 30 martie se restricționează circulația rutieră în zonă

Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…

2 ore ago

Românii şi Inteligența Artificială. Sondaj INSCOP

Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

2 ore ago

Timișoara se poziționează pe harta internațională a chirurgiei umărului: premiere medicale și expertiză globală

Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…

2 ore ago

Amenzi de peste 180 de mii de lei date de poliţiştii locali pe linie de comerţ

În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…

2 ore ago

Directorul Teatrului Național Timișoara a câștigat concursul pentru conducerea Teatrului Național București

Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…

3 ore ago