Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.09.2024, unde se vor executa reparaţii şi lucrări de întreţinere (formaţii de lucru şi străzile respective).
LUCRĂRI DE REPARAȚIE ȘI ÎNTREȚINERE A STRĂZILOR, ALEILOR, TROTUARELOR, PODURILOR, PASAJELOR, PASARELELOR DIN MUNICIPIUL TIMIȘOARA:
De asemenea în programul zilei de 30.09.2024, se vor executa activități specifice serviciului de: „Semnalizare a circulației rutiere, întreținere, funcționare și dirijare a circulației rutiere pe raza municipiului Timișoara:
În caz de vreme nefavorabilă nu vor putea fi executate unele lucrări, așa cum sunt ele prevăzute în programul zilnic de lucrări, acestea urmând a fi reprogramate;
– În cazul producerii unor evenimente rutiere lucrările de reparații și înlăturare a daunelor vor fi prioritare față de programul zilnic propus;
– În cazul primirii unor avize de lucrări cu caracter urgent acestea vor fi prioritare față de programul zilnic propus.
N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…
Sâmbătă şi duminică la Ghiroda se va desfăşura tradiţionalul Târg Apicol, ajuns la ediţia aniversară…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 05.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Florin Drăgan, rectorul UPT vorbește deschis despre un subiect important al zilelor noastre, efectele inteligenței…
Miercuri dimineața, în jurul orei 8, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget – Secția 10…
Două noi sensuri giratorii vor fi amenajate în cursul acestui an pe drumul județean care…