Politica

Deputatul Cosmin Şandru, atac la tandemul Blaga – Popovici: Cu un astfel de leadership, PNL Timiş se îndreaptă cu adevărat spre a fi “ospătarii PSD-ului”

Excluderea din partid a mai multor consilieri locali din Sânnicolau Mare a tulburat din nou apele în PNL Timiş. Pe un grup mai vechi de WhatsApp al primarilor liberali din judeţ, deputatul Cosmin Şandru îi acuză pe liderii filialei, Vlasile Blaga şi Alin Popoviciu, de metode comuniste de conducere. De asemenea, Şandru vorbeşte de subordonarea totală a PNL în faţa PSD.

 Luni, într-o şedinţă a Biroului Politic Judeţean (BPJ) al PNL Timiş s-a luat decizia excluderii din partid a zece membri din organizaţia Sânnicolau Mare. Printre aceştia se numără şase consilieri locali care urmau să-şi preia peste o lună noile mandate, viceprimarul orașului, Radu Asaftei şi city managerul Flavius Sitaru. Aminitim că la ceva mai bine de lună după alegerile locale, a fost exclus din PNL şi primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, fost secretar general al PBL Timiş până în primăvara acestui an. Pe un grup mai vechi de WhatsApp al primarilor PNL din Timiş, grup din care mai face parte Groza, acesta şi-a expus câteva nemulţumiri vizavi de excluderile din Sânnicolau Mare:

“Dragi colegi, În continuare vă consider colegii mei, chiar dacă tandemul interimar Popoviciu-Blaga încearcă din răsputeri să mă țină departe de filiala PNL Timiș. Asa cum probabil știți, am trecut printr-o excludere din răzbunare. Deși decizia a fost nedreaptă și nestatutară, am evitat orice scandal, chiar și atunci când am fost provocat public sau sunat de către jurnaliști. Din păcate, eleganța mea a fost înțeleasă greșit, astfel că tandemul Popoviciu – Blaga a trecut la nivelul următor: distrugerea uneia dintre cele mai solide organizații locale – PNL Sânnicolau Mare. N-am comentat public nici atunci deoarece m-am gândit că singuri și-au făcut cel mai mare deserviciu posibil. 

 Apoi, ieri au ajuns să excludă din partid consilierii locali aleși pe lista PNL Sânnicolau Mare. Aici se oprește toleranța mea deoarece războiul a depășit limitele politice și riscă să afecteze binele locuitorilor orașului Sânnicolau Mare. 

 Consilierii locali au fost excluși pentru că au refuzat să respecte cele trei cerințe ale lui Popoviciu:

  1. Să nu mai vorbească cu mine;
  2. Indiferent de proiectul de hotărâre, să voteze împotriva mea în CL;
  3. Să distribuie cu forța postările persoanelor care teoretic ne înlocuiesc în PNL Sânnicolau Mare (…)

Vă scriu aceste rânduri pentru a vă supune atenției două lucruri:

 1.Precedentul a fost creat. În scurt timp, oricare dintre dumneavoastră poate fi în situația de la Sânnicolau. Rezultatele obținute nu contează. Nici voturile aduse la coșul partidului nu contează. Așa a ajuns PNL Timiș să se bucure dacă va câștiga un deputat și un senator;

 2.Nu vă așteptați ca munca dumneavoastră să fie recunoscută. Pe combinații au venit, pe combinații conduc filiala.

 În încheiere vă asigur că atât eu cât și consilierii locali excluși vom merge mai departe cu contestarea deciziilor abuzive ale tandemului Popoviciu – Blaga. Cel mai probabil vom primi validarea Consiliului Local în instanță și ne vom vedea liniștiți de treabă, în ciuda tuturor intrigilor.”

La cele de mai sus, Vasile Bejera, primarul comunei Ştiuca a replicat: “Păcat ca am ajuns la astfel de metode comuniste!”

Imediat a venit comentariul deputatului Cosmin Şandru: Comunistii macar nu mimau democratia, domnule Bejera.”.

 Ulterior, Şandru a avut câteva observaţii vizavi de situaţia din filială: “Sunt curios… sub steagul “unității PNL TIMIȘ”, câți colegi vor/vom mai fi excluși de foști FSN-iști și de cei crescuți sub fusta Elenei Udrea. Personal, cel mai rău îmi pare de partid, care cu un astfel de leadership județean, se îndreaptă cu adevărat spre a fi “ospătarii PSD-ului”. Sper din suflet să câștigăm alegerile din acest an în Timiș, însă cu astfel de metehne…doar printr-o minune…”.

De menţionat aici că Vasile Blaga este preşedinte interimar al PNL Timiş, fiind şi primul pe lista de Senat, iar Alin Popoviciu este secretar general interimar, în curând urmând să preia funcţia de vicepreşedinte al CJ Timiş.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

3 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

4 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

4 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

4 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

5 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

6 ore ago