Sport

Fetele de la Lugoj, meci european pe teren propriu

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj are programat la mijlocul acestei săptămâni un joc european pe teren propriu. Este vorba despre returul partidei cu Selmy Brno, întâlnire contând pentru primul tur din Challenge Cup.

Lugojenecele au început perfect noul sezon, o victorie in extremis pe terenul campioanei, CSO Voluntari, 3-2 și un succes pe teren propriu cu FC Argeș, 3-0. Între cele două partide din A1, a fost loc și de succesul din manșa tur a competiției europene, pe terenul campioanei din Cehia, 3-0.

Deși, echipa bănățeană este foarte aproape de calificare, mesajul clubului este adresat publicului, chemat să ajute echipa să își mențină forma câștigătoare.

„Un nou drum european începe în faţa propriilor suporteri, cu meciul retur dintre CSM Lugoj şi Selmy Brno, în prima fază (32-imi) a CEV Challenge Cup. Singura echipă europeană din vestul României şi ultima finalistă a aceleiaşi regiuni vine în faţa fanilor după 3-0 în deplasarea din Cehia, însă jocul şi calificarea nu este deja rezolvată. De aceea avem nevoie de o sală arhiplină şi o atmosferă pe măsură la acest nou examen european. Vino miercuri, 16 octombrie, de la ora 18,30, alături de noi. Spectacol în Europa, îl facem noi, îl faceţi şi voi!”, a transmis clubul.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

8 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

10 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

11 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

14 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

16 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

18 ore ago