Social

„Leşinată” de beată a fost la cumpărături, apoi a ieşit cu maşina pe contrasens şi a băgat o tânără în spital!

Duminică seara, în jurul orei 21:30, la 112, un participant la trafic a anunţat despre producerea unui accident pe Bulevardul Liviu Rebreanu.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că o femeie în vârstă de 39 de ani conducea un autoturism și a ieșit din parcarea unui supermarket, trecând peste linia continuă și peste liniile de tramvai, ajungând pe sensul opus de pe Bulevardul Liviu Rebreanu și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus o tânără în vârstă de 19 ani, ce se deplasa regulamentar dinspre Bulevardul Dâmbovița spre Spitalul Județean.

În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv tânăra în vârstă de 19 de ani.

Femeia în vârstă de 39 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv și indicând o valoare de 1.07 mg/l.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

19 minute ago

Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”

Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…

28 de minute ago

AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil

După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…

O oră ago

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

3 ore ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

4 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

5 ore ago