Economic

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la prima misiune economică de documentare și prospectare organizată în Peru și Columbia. Inițiativa face parte din demersurile constante ale CCIAT de a sprijini companiile locale în extinderea activității pe piețe extra-europene, facilitând accesul acestora la două dintre cele mai dinamice economii ale Americii Latine.

Obiectivul principal al misiunii a fost facilitarea contactelor directe de afaceri, identificarea unor noi oportunități de export și inițierea unor parteneriate comerciale sustenabile. Din delegație au făcut parte reprezentanți ai șapte companii timișene, active în domenii variate, dar cu un important potențial de dezvoltare și colaborare pe piețele internaționale.

Agenda profesională a inclus întâlniri cu reprezentanți ai corpului diplomatic al României acreditați în cele două state, prilej cu care delegația timișeană a beneficiat de informații relevante privind mediul economic și oportunitățile de cooperare.

La Lima, delegația a avut o întâlnire cu Camelia Ion-Radu, ambasadorul României în Republica Peru, și cu echipa Ambasadei, care a prezentat perspectivele economice ale acestei piețe aflate în continuă dezvoltare. În cadrul discuțiilor s-a subliniat interesul manifestat de companiile peruane pentru colaborări cu firme românești în domenii precum importul de cereale, cyber-security, infrastructură, mijloace de transport, import direct de fructe, gastronomie și produse farmaceutice.

La Bogotá, delegația a fost primită de Manuel Pleșa, ambasadorul României în Republica Columbia, împreună cu echipa Ambasadei. În cadrul întâlnirii au fost prezentate principalele caracteristici ale mediului de afaceri columbian, precum și oportunitățile existente în sectoare cu potențial ridicat de dezvoltare, precum infrastructura și energia verde.

La ambele întâlniri, reprezentanții firmelor timișene au avut ocazia să își prezinte activitatea și interesul pentru dezvoltarea de parteneriate pe cele două piețe.

Diplomații români și-au exprimat disponibilitatea de a sprijini în continuare mediul de afaceri românesc, prin facilitarea dialogului cu parteneri locali și identificarea unor noi oportunități de cooperare economică.

Misiunea economică organizată de CCIAT în Peru și Columbia reprezintă un prim pas important în consolidarea relațiilor economice dintre companiile timișene și piețele din America Latină, deschizând perspective reale pentru dezvoltarea exporturilor și pentru inițierea unor parteneriate comerciale durabile în regiune.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Prefectul de Timiș nu e încântată să concedieze oameni: ”Nu e ușor, nu e plăcut, dar este o operație chirurgicală”

Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…

28 de minute ago

AJF continuă semnarea de parteneriate pentru un viitor mai bun în sectorul juvenil

După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…

O oră ago

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

3 ore ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

4 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

5 ore ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

6 ore ago