Clubul ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, care activa în liga a doua de fotbal, a intrat în faliment şi şi-a încetat activitatea, a anunţat gruparea, marţi seara, pe contul său de Instagram.
”Tribunalul Gorj a aprobat astăzi (marţi, n. red.) cererea de intrare în faliment iniţiată de clubul nostru. Astfel, după 7 sezoane consecutive la nivelul ligii secunde, Viitorul Pandurii Târgu Jiu îşi opreşte activitatea aici. Un proiect început cu foarte multă ambiţie şi entuziasm, unul cu realizări notabile, dar care se încheie aici”, se arată în comunicatul clubului.
Echipa, care obţinuse un singur punct în primele nouă etape ale sezonului, nu fusese programată în etapa a noua, pierzând la ”masa verde” cu CSC 1599 Şelimbăr. Rezultatele echipei gorjene vor fi anulate, iar sezonul va continua în Liga a II-a cu 21 de echipe.
Viitorul Pandurii Târgu Jiu, fostă ACS Șirineasa, fostă Energeticianul, a promovat în Liga 2 în 2018 și acum era la al șaptelea sezon la acest nivel competițional, fiind antrenată în ultimul timp de timișoreanul Călin Cijocaru.
În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…
Atât administrația județeană, dar și cea locală, vor trebui să realizeze tăieri de personal, ca…
După un parteneriat ce se anunță de durată între Asociația Județeană de Fotbal și Universitatea…
Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…
Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…
La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…