Categories: Primăria Timişoara

Cei mai buni elevi și profesori din învățământul preuniversitar timișorean au fost premiați de primărie/FOTO

Sala Capitol a găzduit, miercuri seara, ceremonia de premiere a celor mai merituoși elevi din învățământul timișorean „Gala Performanței în Învățământul Preuniversitar”, organizată și realizată de Primăria Timișoara s-a bucurat de prezentarea lui Virgil Ianțu. Peste 500 de elevi şi cadre didactice cu rezultate deosebite în anul şcolar anterior au fost premiaţi de Primăria Timișoara.

Investim 20% din bugetul de investiții pentru renovarea și reabilitarea infrastructurii educaționale a Timișoarei”, a spus primarul Dominic Fritz. „Dar, ca un plus, a fost gândit și acest proiect, prin care cei mai buni să fie premiați cu o diplomă și cu o sumă de bani din partea primăriei”, a mai spus acesta.

Mă bucur foarte mult să vă văd. Sunt emoționat să fi cu atâția elevi deștepți în sală. Într-adevăr, noi cheltuim în acest an cam 20% din bugetul nostru de investiții pentru renovări sau reabilitări de școli. Dar, ne-am dat seama în ultimii ani că, deși noi ca și primărie avem mai mult responsabilități tehnice am vrea să investim și în voi, în elevi, și nu am vrea să ne limităm doar la a reface băile și fațadele. Atunci am spus că vrem să începem cu o recunoștință din partea municipiului, să primiți și niște premii în bani, dar nu numai să vă trimitem acasă un cec și, gata, asta e, ci să vă chemăm pe toți aici, în sală, să vă vedeți între voi și să primiți și o diplomă din partea orașului”, a spus primarul Dominic Fritz, la ceremonie.

Suma totală alocată premiilor a fost de 300.000 de lei. Au fost acordate 413 distincții acordate elevilor și 122 de profesorilor coordonatori de la 20 de unități de învățământ preuniversitar din Timișoara:195 de elevi care au obţinut premiul I, II sau III la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale/internaţionale; 15 echipe situate pe locul I, II, III la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale/internaţionale; un cor şi orchestră care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare naţionale/internaţionale; 13 elevi care au obţinut media 10 la examenul de evaluare naţională/ examenul de bacalaureat; o elevă, pentru participarea în tabere şcolare de excelenţă academică la nivel naţional şi internaţional şi 122 de profesori coordonatori.

Bucuria celor premiați a fost una deosebită.

Am aplaudat și premiat peste 500 de elevi și profesori coordonatori cu rezultate deosebite. S-au remarcat la olimpiade, concursuri naționale și internaționale sau prin rezultate excepționale la examenele finale. Felicitări! Fiecare succes al vostru înseamnă ore nesfârșite de muncă, multe nopți târzii cu cartea în brațe, încurajările părinților, îndrumarea profesorilor, muncă în echipă.  Am sărbătorit excelența la Gala Performanței în Educație. Urmează să construim împreună”, a spus și viceprimarul Ruben Lațcău.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

O oră ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago