Primăria Timişoara

Curățenie în Piața Aurora. Primăria a demolat chioșcurile și tarabele ilegale, concesionarul terenului a dat cu mătura/FOTO

Acțiunea de rezolvare a situației din Piața Aurora a continuat, ne anunță primăria Timișoara. Astfel, municipalitatea a demolat chioșcuri, gherete, terase, copertine și pergole ridicate fără autorizație pe domeniul public și privat al municipiului Timișoara, acestea fiind desființate. Înainte ocupau 90% din suprafața zonei amintite.

De asemenea, firma Aurora S.R.L., care are terenul în concesiune, a curățat piața de mormane de gunoaie, după ce municipalitatea, prin Poliția Locală, i-a aplicat o amendă de 50.000 de lei.

Primăria Timișoara a demarat operațiunea desființare a construcțiilor ilegale în luna octombrie, iar săptămâna trecută, în timpul verificărilor pe teren au fost descoperite mormane de deșeuri abandonate. Ca urmare, Poliția Locală a aplicat o amendă de 50.000 lei concesionarului terenului și l-a obligat să le elimine. Acesta s-a conformat, iar piața este acum curată.

În ceea ce privește spațiile pentru care există autorizație de construire, acestea vor putea fi folosite în continuare pentru activități de vânzare – cumpărare, conform contractului de concesiune aprobat în Consiliul Local în anul 1997. Contractul de concesiune pentru o suprafață de 14.528 mp, pe strada Lacului nr. 21, este în vigoare atât timp cât există construcțiile autorizate aferente pieței. De la momentul concesiunii, societatea concesionară a construit fără autorizație, treptat, zeci de spații cu destinație comercială și a executat ilegal lucrări de extindere și de împrejmuire.

„Am scos zeci de tone de moloz și gunoaie de aici, în ultimele săptămâni și acum zona e respirabila și curată. Anii de nepăsare administrativă ne-au adus în această situație în care terenul a fost ocupat de construcții ilegale aflate la limita siguranței și a bunului simț. Continuăm acțiunea de eliberare a domeniului public, indiferent unde s-au făcut aceste abuzuri. Nimeni nu mai are protecție”, a declarat primarul Dominic Fritz.

În această primă etapă din cartierul Dâmbovița, administrația locală a desființat toate clădirile ilegale din Piața Aurora. De asemenea, au avut loc intervenții pe strada Intrarea Clopotului, unde municipalitatea a recuperat 800 mp de teren public, transformat ilegal în curte privată, și a redat accesul cetățenilor pe o alee de legătură.

default

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

13 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

14 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

15 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

17 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

18 ore ago