În Timiş, USR şi Dominic Fritz au fost marii învingători ai alegerilor din primul tur de scrutin al prezidenţialelor. În noua situaţie crrată în ţară, Fritz spune că USR se luptă acum pe două fronturi, atât cu forţele anti-europene, cât şi cu cele anti-reformă. De menţionat că interviul a fost luat joi, înaintea deciziei C CR de-a arunca România şi mai mult în haos.
Credeţi că taifunul din primul tur care a adus pe primul loc un aşa-zis om anti-sistem, de fapt un produs extrem de dubios al sistemului, se va potoli? Adică oamenii s-au răcorit o zi, apoi vor reveni cu picioarele pe pământ sau valul va continua sau chiar se va extinde pe 1 şi 8 decembrie?
Eu nu cred că este chiar așa de ușor. Eu nu cred că ceva se va domoli automat. Eu cred că suntem într-o luptă reală și periculoasă și această luptă încă nu s-a sfârşit. Putem avea, și asta este șocul pentru mulți dintre noi, mai ales în Timișoara, o majoritate anti-europeană, anti-atlantică în 8 decembrie. Și pentru asta acum noi nu mai trebuie să dormim până când reuşim să evităm acest scenariu horror pentru România.
Până acum aveați adversari în carne și oase, dacă pot să mă exprim aşa. Mă refer în special la PSD şi PNL. Acum, în turul doi, aveţi un adversar invizibil, o formă abstractă, trebuie să schimbați strategia de luptă. Sunteți pregătit pentru a vă bate cu această formă?
Adevărul este că suntem într-o poziție ciudată, pentru că noi suntem forța anti-sistem, noi ne luptăm de când ne-am fondat împotriva PSD-PNL. Dintr-o dată, acum sunt două forțe anti-sistem, dintre care o forță vrea să dea foc la țară și cealaltă forță este un anti-sistem responsabilă. Dar s-a ajuns la percepţia că şi noi suntem sistemul, ceea ce nu e adevărat. Și asta e o poziție care e necunoscută pentru noi. Și într-adevăr nu ascund nimic că noi nu am avut niciodată ipoteza că am putea să nu confruntăm PSD-ul în turul doi. Dar în același timp eu cred că această realiniere a politicii românești poate să aibă și ceva pozitiv, pentru că clarifică care este clivajul. Şi clivajul cel mai important este dacă suntem pentru integrarea în Europa și structurile de siguranță națională, NATO, sau nu. Este confruntarea între Est și Vest și asta este noua linie de defalcare a politicii româneşti. Şi este important să introducem sau să rămână clivajul între pro-reformă şi status-quo. Și există o singură forță care este și pro-reformă și pro-Europa și această forță este USR. Celelalte forțe sunt o ori pro-european, dar pro status-quo, anti-reformă, ori sunt anti status-quo, dar şi antieuropeană.
Dacă actuala paradigmă este o luptă între Est și Vest, între cei care vor să rămânem în spațiul euro-atlantic și cei care vor să meargă spre Rusia, dar toate sondajele de opinie arată că românii doresc o continuare a drumului european, înseamnă că românii care l-au votat pe Georgescu nu sunt suficient informați despre toxicitatea acestui personaj.
Da, așa este. Eu cred că suntem în situația absurdă în care este evident din spusele lui, din trecutul lui, ce hram poartă. Este evident un admirator al lui Putin, un admirator al lui Antonescu, dar se pare că momentan mulți oameni neagă această realitate și spun că astea sunt doar fake-news sau spun că asta a spus în trecut, că între timp el s-ar fi schimbat. Deci trăim o criză a realității, o criză informațională în care nu mai există un spațiu informațional în care cu toții să avem încredere, indiferent care este opinia noastră politică. Și asta este extrem de periculos într-o democrație.
E mai grea această luptă, revin la turul doi de scrutin, decât dacă l-ați fi avut pe Ciolacu contracandidat?
Da, da. Eu sunt sigur că pe domnul Ciolacu l-am fi bătut. Dar cred că în acel caz clivajul dintre pro-reformă şi status-quo de țară pentru unii privilegiați ar fi fost mai clar. Acum trebuie să luptăm pe două fonduri, trebuie să luptăm și pentru reforme reale cu sistemul vechi și trebuie să luptăm şi pentru Europa, cu rusofilii. Iar această luptă pe două fronturi, să câștigi amândouă luptele cu 50% din voturi e o provocare mare și tocmai de aceea acum toți oamenii de bună credință trebuie să se adune în spatele nostru.
Speraţi în turul II un sprijin din partea forţelor pro-europene, inclusiv al PSD?
Cei mai importanţi sunt votanții, care nu sunt toți prizonierii unui partid anume. Și eu sper că vor fi 50% dintre români care vor spune că nu vrem să riscăm să ardem tot ce am construit în ultimii zeci de ani.
Până la turul doi avem duminică alegeri parlamentare, care sunt la fel de importante ca și cele prezidențiale. În primul tur, pe lângă valul pe care s-a urcat acest personaj, a existat și un val pentru Elena Lasconi. USR va profita de acest val? Credeți că duminică veți putea să vă bateți ca să fiți în primele forțe politice ale ţării?
Da, și cred că asta trebuie să fie ambiția noastră, nu pentru USR, ci pentru țară, pentru că o președintă trebuie să aibă și o majoritate în Parlament. Și tocmai că nu aș vrea să avem un scenariu în care forțele izolaționiste și legionare să aibă o majoritate în Parlament și președinta Leasconi să fie nevoită să se lupte cu ei în Parlament. Tocmai de aceea e important să aibă USR un scor cât de mare posibil. Și cred că mulţi înțeleg această miză, indiferent ce păreri au despre USR. Și mai există și un argument, cumva tactic aș spune, pentru că sistemul de vot în România cu acel prag de 5% favorizează de fapt partidul cel mai puternic sau care se află pe primele două locuri la redistribuire. Deci cele 10% – 12% de voturi pentru partide care nu fac pragul se vor redistribui la partidele cele mai puternice. Și dacă acele partide sunt, de exemplu AUR și PSD, atunci acolo se vor redistribui. Tocmai de aceea mă lupt ca USR să ajungă cel mai puternic partid, să aibă Elena Lasconi o echipă în Parlament. Și bineînțeles că și noi, aici în Timiș, în Timișoara, trebuie să ne facem treabă și să votăm masiv USR.
Aveți forța să vă bateți chiar pentru primul loc cu PSD? Cred că PSD a rămas totuşi principalul partid.
Păi tocmai am bătut PSD-ul şi în Timiș şi la nivel național. De ce să nu am ambiţia să repet ce tocmai am dovedit că este posibil?
Care rămâne principal adversar al USR la alegerile de duminică?
Păi tocmai asta ziceam că luptăm acum pe două fronturi. Principalul nostru adversar a fost întotdeauna PSD. Dar într-un scenariu în care forțele izolaționiste, legionare se apropie de o majoritate, normal că devin și ele un adversar.
Trebuie aşteptate rezultatele de duminică, dar de luni cred că vor începe negocierile pentru formarea unei noi coaliții guvernamentale. USR va fi un jucător important de această dată. Cum vedeți viitoarea coaliție guvernamentală?
Eu încă nu am pierdut speranța că ne putem mobiliza și putem să dăm un guvern și fără izolaționiști și fără PSD. Un guvern real de reformă pentru români, un guvern pro-european în jurul USR și pentru asta mă lupt. Dacă votanții decid altfel, atunci va fi o situație extrem de complicată pentru România. Vă amintesc că în Bulgaria de câțiva ani nu este posibilă formarea unui guvern. Pe de altă parte, noi nu vrem la guvernare cu orice preț, asta este clar. Noi am intra la guvernare doar dacă se vor face reforme reale și care țin România pe calea europeană, dar care și taie din cheltuielile statului.
Rămâne Ilie Bolojan propunerea de premier?
Eu cred că e e prea devreme acum să împărțim posturi, dar bineînțeles că PNL și Ilie Bolojan sunt un posibil partener.
Veţi participa personal la negocieri?
Da.
Sunteți prim-vicepreședintele USR cu cele mai multe voturi la ultimele alegeri. Veți prelua conducerea USR după 8 decembrie, în cazul în care Elena Lasdconi ajunge preşedinte?
Atunci când Elena Lasconi va deveni președinte și nu mai va putea să facă parte dintr-un partid, o să intrăm într-un scenariu de interimat unde, într-adevăr, automat după statut, eu voi prelua interimatul partidului. Dar asta nu înseamnă că voi și candida pentru pentru funcția de președinte. E prea devreme pentru aceste decizii. Acum grija mea este pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, nu pentru pentru cele interne. Dar pot să spun că USR funcționează, are echipe stabile, are o guvernanță responsabilă și de aceea nu-mi fac griji că vom putea să gestionăm foarte bine situația în care Elena Lasconi merge la Cotroceni.
Ce va face USR duminică în Timiș? Ce scor credeți că va realiza?
Păi am luat acum la prezidenţiale un scor de peste 28%. Eu cred că putem să îmbunătățim acest scor, pentru că eu sper că mulți oameni care au votat-o sau toți oameni care au votat-o pe Elena Lasconi vor să aibă și o majoritate în Parlament în jurul USR și de aceea eu sunt optimist, dar vom face campanie până în ultimul moment să ne asigurăm că toți timișenii înțeleg miza. Eu cred că e o situație extraordinară în care, inclusiv prin persoana mea, primarul Timișoarei, să avem o legătură la Bucureşti
Chiar asta voiam la final, un mesaj al primarului Timișoarei către timişoreni în aceste momente de cumpănă.
În primul rând trebuie să spun că timișorenii au votat întotdeauna pentru libertate și democrație. Responsabilitatea dată de luptă celor care au fost în stradă în 89 este o responsabilitate de care cred că cu toții suntem conștienți și de aceea am mare încredere că și acum vom da un vot pentru reformarea țării, pentru schimbarea clasei politice, dar mai ales pentru calea europeană a României. Și în același timp, eu cred că faptul că primarul Timișoarei va avea o susținere directă la Cotroceni, că USR este la guvernare nu este un lucru rău pentru Timișoara și pentru Timiș. Dimpotrivă, cred că am putea, în sfârșit, să avem președinte și guvernare care înțeleg foarte, foarte bine cât de mult Banatul și Timișoara contribuie la prosperitatea României și cu siguranță asta se va întoarce.
Harababura renumărării voturilor a continuat și după miezul nopții la Timișoara. După ce sacii cu…
Muzeul Național al Banatului a decis ca de Sfântul Andrei și de Ziua Națională a…
SCM Politehnica Timișoara înfruntă CSM Constanța în etapa a XII-a din Liga Națională de handbal.…
Asociația Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023 a avut în atribuții și rolul…
Vor să pună stop înfrângerilor. În etapa a 15-a din Liga 2, CSC Dumbrăvița va…
Muzeul Național de Artă Timișoara va găzdui, în perioada viitoare, expoziția „De Anima” semnată de…