Primăria Timişoara

Primăria Timișoara obține o sentință definitivă favorabilă, la Curtea de Apel, în disputa cu Del Corso Family

Primăria Timișoara anunță că a obținut o sentință definitivă la Curtea de Apel Timișoara, în disputa cu societatea care deține Berăria 700. Instanța a decis că măsura de suspendare a activității restaurantului, pentru 15 zile, luată de municipalitate, a fost una legală, anunță cei de la primărie.

Dispoziția emisă de primarul Dominic Fritz, în 2021, de suspendare pentru 15 zile a activității Berăriei 700, pentru încălcări repetate ale legislației, a fost legală și oportună, a decis Curtea de Apel Timișoara. Mai mult, încercările societății Del Corso Family SRL de a tergiversa procesul privind anularea dispoziției au fost oprite. Prin sentința definitivă care confirmă legalitatea măsurii dispuse de primarul Dominic Fritz, Curtea de Apel a respins cererea societății de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție”, conform unui comunicat emis de Primăria Timișoara.

De asemenea, instituția mai anunță că prin aceeași sentință definitivă, Curtea de Apel Timișoara a respins pretențiile societății Del Corso Family de a primi despăgubiri în cuantum de 327.936,88 lei și daune morale în valoare de 100.000 lei pentru prejudiciu de imagine.

În octombrie 2021, primarul Dominic Fritz a emis o dispoziție pentru suspendarea activității societății Del Corso Family, la restaurantul Crama 700, Grădina de Vară, pe o durată de 15 zile.

Măsura a fost dispusă în urma sesizărilor venite din partea locuitorilor din zona Piața 700, care au reclamat faptul că sunt deranjați peste măsură de muzica și gălăgia de pe terasă. Agenții Poliției Locale au constatat că societatea comercială încalcă într-adevăr în mod repetat dispozițiile legale privind ordinea și liniștea publică, astfel că au aplicat sancțiuni și au propus suspendarea activității. Potrivit legislației, în cazul în care se încalcă în mod repetat dispozițiile legale privind liniștea și ordinea publică, primăriile vor suspenda activitatea comercială pe o perioadă de până la 30 de zile pentru structura de vânzare respectivă”, mai transmite Primăria Timișoara.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago