Opinii

Cât ne-au costat sclifoselile şi onoarea nereperată ale lui Marcel Ciolacu

Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste noapte că cineva i-a “reperat” onoarea lui de familist convins. Nu prea se ştie cine, Ciucu de la PNL, cei din USR care deja plecaseră acasă, cineva… Sau faptul că Ilie Bolojan şi-a pus întrebarea dacă onor domn Ciolacu are credibilitatea şi autoriatea de-a fi premier. Aşa că – zbang! – la calculator şi fără să întrebe pe nimeni din partid a anunţat pe Facebook că PSD “se retrage cu demnitate de la masa discuţiilor” privind formarea unui nou guvern. Era într-adevăr o lovitură de teatru neanticipată de nimeni.

Şi nu trecuse mult de când acelaşi Ciolacu a semnat alături de liderii PNL şi UDMR un aşa-zis plan de guvernare cu o să facem şi-o să dregem. Numai reforme şi bunătăţi p-acolo. De toate pentru toţi. Că nu era acolo vreo vreo sursă de finanţare, las’ să-şi bată alţii capul cu asta. Că deficitul bugetar a ajuns la cer după ce au spart puşculiţa electorală, iar nu contează. (Apropo de asta, PSD şi PNL, cu toate pomenile electorale, au avut cele mai mici scoruri din istorie!) Un deficit şi o execuţie bugetară, apropos, ţinute la secret. Că ratingul de ţară a luat-o la vale, asta însemnând împrumuturi mult mai scumpe, iar nu contează.

Iar faptul că de vreo trei ani suntem pe primul loc la inflaţie în Europa, chiar vreţi să pierdem poziţia de lider la ceva? Dar program avem, majoritate în parlament aşişderea, mai trebuia doar făcut guvernul. Apropos de program, iar se vorbeşte de o reformnă la nivel de bugetari de lux. Vă amintiţi că acum vreo doi ani era vorba să se reducă din numărul de 200 de secretari de stat (aproape cât au toate ţările UE la un loc)? A plecat vreunul? Nici vorbă. Ca să nu spun că de când se tot “îngheaţă” angajările la stat, s-au mai înfiinţat câteva zeci de mii de sinecuri. Iar finalul lunii octombrie a adus un nou record, fiind trecuta borna de 1,3 milioane de bugetari.

Revin însă la “demna” supărare lui Ciolacu. Care după ce s-a descărcat pe Facebook, a ieşit furios şi în faţa presei ca să spună… nimic. Doar că e supărat şi gata!, îşi ia jucăriile şi pleacă acasă.

Numai că aici e o mare problemă. Ca să plece Ciolacu acasă, ar trebui să ducă cu el şi regimentele de atârnători plantaţi de PSD prin tot felul de ministere, agenţii, societăţi de stat. Credeţi că lui nea Paul Stănescu, de exemplu, o să-i convină să-şi retragă toate neamurile şi prietenii din sinecuri? Doar această retragere ar însemna reducerea deficitului cu vreun procent. Iar dacă mai adaugi toţi atârnătorii PSD-işti aproape ai închis pe plus balanţa venituri-cheltuieli.

Ori asta chiar nu se poate pentru poporul PSD-ist. Aşa că, pentru a nu fi retras el din funcţia de preşedinte PSD, Ciulacu îşi va retrage… retragerea de la masa negocierilor. Cât mai curând. Cât despre onoarea nereperată… Las că o reperează nea Paul cu un clondir cu mastică. Eventual şi cu… o tură cu-n avion privat.

A, era să uit! La câteva minute după anunţul retragerii intempestive a lui Ciolacu, de pe bursă s-a evaporat un miliard de euro. Nu ştiu cât o mai fi dispărut de atunci, dar şi un milliard să fie şi parcă tare scumpă fandoseala lui Ciolacu.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

15 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

16 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

16 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

16 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

17 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

19 ore ago