Administratie

CJ Timiș, pus să semneze parteneriat cu Timișoara și Dumbrăvița

Consiliul Județean Timiș va trebui să semneze un acord de colaborare cu primăriile din Dumbrăvița și Timișoara pentru a duce la bun sfârșit contractul prin care a fost extinsă la patru benzi șoseaua dintre Timișoara și nodul de urcare pe A1 de la Giarmata. Solicitarea a fost lansată de către cei de la ADR Vest.

Semnați acordurile cu UAT Dumbrăvița și Timișoara, au transmis cei de la ADR Vest, prin intermediul căreia s-a derula finanțarea europeană nerambursabilă pentru investiția amintită. Consilierii județeni se vor întâlni în penultima zi a anului pentru a vota includerea solicitării în documentația proiectului.

”În vederea implementării Proiectului mai sus menționat, este imperios necesar a fi încheiat un Acord de parteneriat între U.A.T. Judeţul Timiş, U.A.T. Comuna Dumbrăviţa şi U.A.T. Municipiul Timişoara. Având în vedere Scrisoarea de informații suplimentare transmisă prin Adresa ADR Vest nr. 2024NOF017247/17.12.2024, înregistrată la UAT Județul Timiș cu nr. 38974/19.12.2024 se impune cu celeritate completarea Hotărârii Consiliului Județean Timiș nr. 102/13.05.2024 cu aprobarea încheierii Acordului de parteneriat între Unitatea administrativ-teritorială Județul Timiș – lider de parteneriat (Partener 1), Unitatea administrativ-teritorială Comuna Dumbrăvița (Partener 2) şi Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Timișoara (Partener 3), în vederea implementării în comun a proiectului „Modernizare DJ 691: lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km. 12+975)”, se spune în documentația aferentă proiectului de hotărâre.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Valul comasărilor de comune, îmbrățișat de opt primari liberali. Unii, circumspecți din cauza ”vecinilor” social-democrați

Un număr de opt primari liberali din Timiș sunt dispuși să accepte fuziunea cu comunele…

11 ore ago

Reforma lui Bolojan taie 150 de posturi din schema de personal a Primăriei Timișoara

Deși a început deja să elimine din posturile din structura de personal, Primăria Timișoara nu…

11 ore ago

Județul Timiș a fost promovat la unul din cele mai mari târguri de turism din lume, cu sute de mii de vizitatori, ITB Berlin/FOTO

Participare de gală! Județul Timiș a fost promovat zilele acestea (3-5 martie 2026) la un…

11 ore ago

De ce a fost schimbat managerul de la Babeș. Fritz: ”După o anumită perioadă e sănătos să existe o schimbare”

Schimbarea managerului în funcție de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara, a dus…

14 ore ago

Primarul Timișoarei nu dorește interzicerea sălilor de jocuri de noroc, ci gruparea loc pe două – trei străzi, din zonele industriale ale orașului

Intenția Primăriei Timișoara nu este de a expulza total acest tip de îndeletnicire din oraș,…

14 ore ago

Dominic Fritz răspunde negativ preluării, pentru reabilitare, a patru obiective de către Consiliul Județean: ”Demersul este politic, mai degrabă decât administrativ”

Demersul lansat de Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, pentru a prelua patru obiective din…

14 ore ago