Administratie

Disputa pe sumele alocate pentru regenerarea urbană a Pieței Traian. Directorul ADR Vest răspunde acuzațiilor că ar fi limitat banii alocați

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat luni contractul de finanțare din fonduri europene, nerambursabile, a unei bune părți din cel mai mare proiect pe care municipalitatea timișoreană dorește să îl realizeze în perioada următoare, anume regenerarea urbană a zonei Piața Traian. Problema este că primăria spera la mai mulți bani europeni pentru proiect, iar alocarea nu a fost una la acest nivel. Directorul ADR Vest, Sorin Maxim, spune cum au fost alocați banii.

În urmă cu câteva zile, consilierii locali aprobau rețeta financiară a proiectului de regenerare urbană pentru Piața Traian. Primăria Timișoara va trebui să scoată din bugetul propriu grosul banilor necesari, deși spera la mai mulți bani de la ADR Vest prin programul Regio Vest. Nu a fost așa, iar viceprimarul Ruben Lațcău le-a prezentat aleșilor modul de alocare a banilor. Atunci spunea și despre faptul că cei de la ADR ar fi schimbat modul de alocare a banilor, impunând limite mici pentru această finanțare.

„Sunt două motive pentru care contul este foarte mare. Primul motiv este că, fără o consultare cu Primăria Timișoara, ADR Vest a introdus o limită foarte mică pentru aceste proiecte de regenerare urbană, limita fiind de 12,5 milioane de euro. Adică o sumă de 60 de milioane de lei. Dat fiind modul în care au crescut prețurile în construcții în ultimii cinci ani, această sumă este extrem de mică și nu permite reabilitarea nici măcar a unei suprafețe de jumătate din zona de intervenție din Traian. De aici e prima problemă cu diferența mare între deviz și parte eligibilă. A doua problemă majoră este că, iarăși, fără consultare cu Primăria Timișoara, ADR Vest a decis ca cheltuielile ce țin de utilitățile subterane să fie neeligibile. În mod evident, nu putem, într-un astfel de proiect, unde intervenim într-o zonă istorică, spargem toate străzile, coborâm la cota -2, să nu intervenim și să nu schimbăm macazuri de tramvai, gaz, apă-canal și așa mai departe”, a declarat Lațcău la votul pe acest proiect.

Sorin Maxim, directorul ADR Vest îl contrazice pe Lațcău și spune că autoritățile locale știau despre ce și cum se va aloca, fiind realizate consultări permanente. Nu există o schimbare pe care cei de la primărie să nu o fi cunoscut dinainte, subliniază Maxim.

”Lucrurile sunt puțin nuanțate, nu chiar atât de direcție, cum le spune domnul viceprimar, în sensul că pentru toate componentele pe care noi le-am lansat, din momentul care am scris programul, am pregătit ghidurile, pentru toate, am avut consultări. Deci nu cred că există vreo componentă pe care ei să nu o cunoască cu mult timp înainte de a face acest lucru. În al doilea rând, sumele acolo de care ei vorbeau, sunt dependente de suma totală. La nivel de alocare există Ordonanța 65 care ne obligă la un anumit procent de alocare pe care trebuie să-l respectăm. Și eu cred că cea mai mică problemă sunt banii. Eu, dacă Primăria o să aibă 10 proiecte, cred că o să găsim soluții prin care să finanțăm toate cele 10, chiar dacă aceasta are alocare doar pentru unul. Nu cred că asta e cea mai mare problemă pe care acuma, din punct de vedere al valorii, evident, nu putem să discutăm de un proiect de 20 de milioane de oro în condițiile în care 15 milioane de euro e alocarea, adică ar fi să spunem incorect și ne-logic să zic așa”, a declarat pentru deBanat.ro Sorin Maxim.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Se introduce stația Hornbach pe rutele de transport public din Moşniţa Nouă

Transportul public va fi mai accesibil pentru comunitatea din Moşniţa Nouă. Începând cu data de…

11 ore ago

Cerere de finanțare de 14 milioane de euro. Pas decisiv în realizarea MultipleXity, obiectivul care urma să reprezinte Timișoara la momentul TM2023

Primăria Timișoara ne anunță că a depus la ADR Vest cererea de finanțare pentru realizarea…

17 ore ago

CCIA Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului de marketing digital

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a treia serie…

17 ore ago

Timișoara devine capitala șahului românesc în debutul anului competițional 2026

Federația Română de Șah anunță că anul competițional 2026 va debuta în forță la Timișoara,…

17 ore ago

Marilen Pirtea solicită acordarea unei atenții sporite pentru educația antreprenorială

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează un raport recent al Comisiei Europene, ”Entrepreneurial…

18 ore ago

Arhitecții au prezentat primele imagini ale unui nou spital municipal care se va realiza la Lugoj

O companie românească de arhitectură, specializată pe proiecte medicale, va realize proiectul unui nou spital…

18 ore ago