Politica

Marilen Pirtea consideră schimbarea politică de la PNL și numirea lui Bolojan decisive pentru rezultatul obținut la parlamentare

Marilen Pirtea, conducătorul de facto al PNL Timiș, pune pe seama schimbărilor majore din Partidul Național Liberal la nivel național, respectiv preluarea conducerii de către Ilie Bolojan, rezultatele (mult) mai bune pe care formațiunea le-a obținut la alegerile parlamentare față de cele prezidențiale.

La fel ca și alți politicieni, Marilen Pirtea vorbește despre ”reset”.

”Trebuie să stăm până când vom vedea numărarea voturilor, acest exit-poll ne dă speranțe, este o muncă susținută, extrem de consistentă, în ultima perioadă, resetarea în cadrul PNL dată prin prezența domnului Bolojan ca președinte, ca urmare a votului românilor la prezidențiale prin care PNL a înțeles doleanțele românilor, a resetat jocul. Și,  într-adevăr, România poate să intre pe un culoar al faptelor, al faptelor care au plecat de la Oradea, din județul Bihor, și vor continua în România. PNL a înțeles că politica din România are nevoie de un reset, are nevoie de o reorganizare, de mult mai multe realizări decât vorbe deșarte și promisiuni populiste și prin vocea președintelui Bolojan acest lucru se va întâmpla”, a afirmat Pirtea.

În ceea ce privește ”plantarea” Vasile Blaga în Timiș, Pirtea a vorbit mai mult decât cu mănuși despre decizia aceasta, deși este foarte probabil ca alegătorii locali să nu fi privit cu ochi buni această decizie.

”Eu cred că președintele interimar al PNL Timiș de-a lungul timpului a demonstrat că este un om al faptelor, un om de cuvânt, vertical. Într-un context în care noi, Timișul, am suferit permanent de un „sindrom al autonomiei” administrative, financiare, decizionale în raport cu Bucureștiul, cred că trebuie să înțelegem că politicile mari la nivel național se fac de la București.  Și într-o colaborare, prietenie și un parteneriat cu ce înseamnă deciziile de la București, Timișul va putea prospera, nu într-o antiteză și o permanentă frondă față de București. Iar președintele interimar Vasile Blaga, viitorul senator Vasile Blaga, poate să fie o curea de transmisie a tot ce înseamnă doleanțele Timișoarei și Timișului către București și captarea resurselor dinspre București spre Timișoara. De-a lungul timpului, diverse personalități centrale au fost candidați pe liste la nivel local, dar totuși președintele Blaga să nu uităm că este absolvent al Universității Politehnica, a mai fost senator de Timiș și relațiile cu Timișoara sunt mai vechi”, a mai subliniat Marilen Pirtea.

Interesant este că el nu exclude și apariția unui rezultat destul de slab în Timiș, ca Blaga chiar să piardă locul de senator.

Discuția prezentă permanent în mediul politic în ultimele ore, cea a formării unui nou guvern, nu este prea mult abordată de deputatul liberal. El a vorbit despre pro Europa, pro NATO, anti Rusia.

”Aici discutăm despre decizii naționale; noi am mai luat decizii naționale în zona spectrului politic care de multe ori nu au fost pe placul cetățenilor din Timiș (…) De aceea cred că o decizie la un anumit nivel poate să nu fie acceptată sau agreată la alt nivel local, județean și invers, dar cu siguranță niște aspecte sunt sigure: trebuie să fim pro europeni, pro alianțele transatlantice, libertatea câștigat aici în 89 nu poate să fie negociată și să ne întoarcem înapoi, suntem împotriva a ceea ce înseamnă dictatură, Rusia și cred că noi aici, în vestul țării, viziunea noastră să fie spre vest.”, a fost declarația lui Pirtea, după primele rezultate ale votului.

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Alfred Simonis, rezervat în comentarea primelor rezultate de la parlamentare: ”Discuția ar trebui să plece de la un premier PSD”

La câteva ore de la închiderea secțiilor de vot, Alfred Simonis, șeful PSD Timiș, rămâne…

24 de minute ago

Ruben Lațcău a comentat primele rezultate exit-poll: ”Important este să menținem în Parlament o majoritate europeană”

Alegerile din aceste săptămâni sunt printre cele mai importante pentru soarta României, spune Ruben Lațcău,…

3 ore ago

PSD îşi ia revanşa şi câştigă detaşat alegerile parlamentare. Rezultate Exit-POLL

Potrivit primelor date de tip exit-poll, PSD a câştigat detaşat alegerile parlamentare, luându-şi astfel revanşa…

3 ore ago

Renumărarea voturilor la final în Timiş. Diferenţa dintre Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu s-a mărit cu 71 de voturi

În urma renumărării voturilor din judeţul Timiş, distanţa dintre Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu a…

6 ore ago

Prezenţa la jumătatea zilei de votare: 24,44% în judeţul Timiş; 25,47% în Timişoara

La ora 14.00, exact la jumătatea zile de votare, în judeţul Timiş prezenţa la urne…

10 ore ago

Mii de timișoreni au luat parte la defilarea dedicată zilei de 1 Decembrie/Foto

Un număr mare de timișoreni au venit, duminică dimineața, la parada dedicată Zilei Naționale a…

11 ore ago