Social

Remember 17 decembrie 1989. Primii morţi ai Revoluţiei române pe altarul libertăţii. Zi de doliu în Timişoara

În urmă cu exact 35 de ani, la Timișoara mureau, primii oameni pe altarul libertăţii.  Pe 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat şedinţa Comitetului Politic Executiv, toţi cei prezenţi fiind de acord să se folosească muniţie împotriva timişorenilor care protestează. Au murit în acea zi 62 de oameni, iar 188 de persoane au fost rănite. 17 decembrie este zi de doliu în orașul de pe Bega.

Duminică, 17 decembrie 1989, a fost ziua în care Timişoara a dat primele jertfe în numele libertăţii. A fost de altfel şi ziua cea mai sângeroasă din acel decembrie fierbinte. Prima victimă a căzut, în jurul orei 16.00, în Piaţa Libertăţii. În acea seară începea operaţiunea „Radu cel Frumos”, la ordinul lui Nicolae Ceuşescu. Ca urmare, după ora 20.00 se deschide focul în mai multe părți ale orașului. De către Armată, în special. Cel mai mare carnagiu a avut loc pe Calea Girocului. Spitalul Județean n-a mai făcut față sutelor de răniți și morți care erau aduși aici. Tot de la Spitalul Județean, 40 de trupuri ale celor răpuși de gloanțe sunt urcate într-o mașină frigorifică și duse la București, unde au fost incinerate într-un crematoriu, cenușa fiind aruncată la canal.

Potrivit lucrării „Enciclopedia Revoluției din Timişoara”, (3 vol.), editată de „Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 Decembrie 1989 Timişoara”, în 17 decembrie au murit 62 de persoane şi au fost rănite 188.

Victimele din următoarele zile au fost după cum urmează:

Persoane decedate:

18 dec. – 5 persoane

19 dec. – 2 persoane

Ulterior datei de 22 decembrie 1989 – 20 persoane

persoane neidentificate – 4

Total persoane decedate: 93

Persoane rănite:

16 dec. – 8 persoane

17 dec. – 188 persoane

18 dec. – 8 persoane

19 dec. – 4 persoane

20 dec. – 1 persoane

21 dec. – 3 persoane

Ulterior datei de 22 decembrie – 79 răniți

Total persoane rănite: 291

Astăzi la Timişoara este zi de doliu, fiind organizate următoarele manifestări:

Program

  • 10:00   Catedrala Mitropolitană – Slujba de pomenire a eroilor martiri (Liturghie arhierească)
  • 10:30   Monumentul Crucificării – Depunere de coroane
  • 12:00   Biserica Martirilor – Slujbă de pomenire a eroilor martiri
  • 14:00   Cimitirul Eroilor – Slujbă de pomenire a eroilor martiri, depunere de coroane și parastas
  • 19:00   Catedrala Mitropolitană – Moment de reculegere pe treptele Catedralei / Depunere de candele pe treptele Catedralei în memoria eroilor-martir ai Revoluției Române din Decembrie 89

Organizator: Asociația 17 Decembrie, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluția 1989

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

5 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

8 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

8 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

8 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

9 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

10 ore ago