autostrada
Dorința timișorenilor de a ajunge mai rapid și în condiții mai bune, pe cale rutieră, la Belgrad e mai aproape de realizare. Compania Publică Drumuri Serbia a anunțat că a fost acordat contractul de realizare a studiului de fezabilitate pentru autostrada între Pancevo și Vârșeț, până la granița cu România. Câștigător este un institut de specialitate din Belgrad.
Noua autostradă se va lega la autostrada Timișoara – Moravița, aflată în prezent în licitație. De asemenea, se va construi un drum care va lega capătul acestei autostrăzi de granița cu Serbia. De acolo se va construi autostrada pentru care autoritățile sârbe au anunțat acum acordarea contractului pentru studiul de fezabilitate. Licitația pentru proiectul preliminar și studiul de fezabilitate a fost câștigat de Institutul pentru Drumuri SA din Belgrad, în asociere cu Institutul de Construcții Laboratorul Central Vetrenik, pentru suma de 600 de milioane de dinari – aproximativ 3,13 milioane de euro.
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…
Circulația rutieră în zona Podului Muncii va fi restricționată începând cu finalul acestei luni. Pentru…
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Zilele trecute, Timișoara a devenit un punct de referință în chirurgia ortopedică la nivel internațional,…
În urma unor acțiuni ale polițiștilor locali pe linie de comerț, au fost aplicate 241…
Ministerul Culturii a anunțat marți rezultatele concursului organizat pentru postul de manager al Teatrului Național…