Sport

De la egal la egal cu numărul cinci mondial. Meci bun făcut de Anca Todoni la Melbourne

Timișoreanca Anca Todoni a debutat duminică dimineață (la noi, ora 3, în Australia ora 12 amiaza) pe tabloul principal de la Melbourne, contra campioanei olimpice Qinwen Zheng. După două ore de bătălie mai strânsă decât o arată scorul, asiatica a mers mai departe, în trimp ce timișoreanca rămâne cu victoriile din calificări și cu un prim set de înalt nivel.

Primul set a fost un adevărat carusel de emoții, răsturnări de situație, schimburi spectaculoase. S-a mers de la egal la egal până la 3-3, iar acolo în importantul ghem 7, Zheng a reușit cumva break-ul, iar apoi a câștigat pe propriul serviciu pentru 5-3, având la un moment dat 15 mingi câștigate din 16 cu prima servă. Chinezoiaca a avut apoi minge de break pe serviciul Ancăi, însă aceasta a rezistat pentru 5-4, după care campioana olimpică de la Paris a avut 40-0 și alte trei mingi de set, salvate de timișoreancă, aceasta reușind break-ul și câștigând pe propriul serviciu pentru 6-5. Mai mult, eleva lui Artemon Apostu Efemov a avut apoi trei mingi de set pe serviciului asiaticei, însă și aceasta a rezistat și a trimis setul în tiebreak. Acolo, Zheng a fost efectiv mai norocoasă, ultimele ei două mingi „mușcând” puțin din linie, dar destul pentru 7-3 și un prim set câștigat.

În setul doi, Anca a început cu o minge de break, dar nu a concretizat-o, a făcut-o apoi chinezoiaca, aceasta desprinzându-se și datorită problemelor medicale care le-a avut timișoreanca în setul secund. Anca a terminat meciul în picioare și a demonstrat că viitorul îi poate aparține, dar deocamdată mai departe a mers numărul 5 mondial, 7-6, 6-1,. care este și finalista de anul trecut a Marelui Șelm de la Melbourne.

România mai are pe tabloul principal patru sportive, Sorana Cârstea, Irina Begu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

2 minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

25 de minute ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago