Eveniment

Mica Unire a fost sărbătorită cu ceremonii la Timișoara/FOTO

Timișoara a sărbătorit și ea, vineri, unirea Principatelor Române, prin intermediul unor ceremonii desfășurate în zona centrală a orașului. Au fost discursuri ale reprezentanților administrației locale, un ceremonial religios, depuneri de coroane, o miniparadă, dar și o horă ”jucată” în Piața Unirii.

Dacă Timișoara a fost reprezentată la nivel de primar, prin Dominic Fritz, Prefectura și Consiliul Județean au fost reprezentate la nivel de secunzi, prin Raul Ambruș și Alexandru Iovescu.

Ziua a debutat cu depunerea de coroane la placa comemorativă situată pe strada Eugeniu de Savoya, în cinstea lui Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, ceremonia s-a desfășurat în locul amenajat din Piața Unirii.

Prezenți au fost și reprezentanții instituțiilor locale și județene. Pe scenă au urcat, printre alții, primarul Dominic Fritz, subprefectul Raul Ambruș, care a transmis mesajul premierului Marcel Ciolacu, și vicepreședintele CJ Timiș Alexandru Iovescu.

Cu o scurtă intervenție personală, subprefectul Ambruș a prezentat mesajul primului ministru, Marcel Ciolacu, adresat românilor cu ocazia Unirii mici.

Această realizare de țară a fost posibilă datorită unor lideri curajoși și solidari cu neamul românesc, asemenea lui Alexandru Ioan Cuza, a cărui domnie a pus bazele statului român modern. La fel ca atunci, acum modernizarea unei națiuni înseamnă un progres de lungă durată, care necesită eforturi constante din partea întregii societăți, începând cu liderii politici”, a fost mesajul lui Ambruș.

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Alexandru Iovescu a spus despre evenimentul din 1859 că a fost o lecție de istorie și de viață.

Unirea Moldovei cu țara românească, la 24 ianuarie 1859, a însemnat intrarea statului român în epoca sa modernă. Astăzi, după 166 de ani, avea o perspectivă mai clară asupra semnificațiilor profunde ale acestui moment istoric. Primul pas către Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și înfăptuirea statului național unitar român nu a fost o aliniere a astrelor, ci un rezultat al coagulării forțelor politice și elitelor intelectuale ale vremii. Este o mare lecție de istorie și de viață”, a transmis vicepreședintele CJT, Alexandru Iovescu.

Primarul Dominic Fritz a vorbit despre ideea de a-l pune pe Cuza să conducă atât Țara Românească, dar și Moldova, un exemplu care ar putea fi urmat și în prezent, desigur la figurat.

Probabil, pentru cei mai mulți dintre români, cea mai mare bucurie astăzi este că e o zi liberă, dar adevărul este că data de 24 ianuarie are o semnificație mult mai profundă și nu este doar un prilej să celebrăm determinarea și curajul celor cărora le datorăm România de astăzi, ci și o ocazie să ne inspirăm din valorile lor. Pentru că, ca și astăzi, și atunci de fapt au fost vremuri dificile. Am citit un pic și ce m-a frapat este că Alexandru Ioan Cuza a fost ales în urma unor dezbateri destul de aprinse. El a convins, chiar și încă în ziua alegerilor în care a fost ales domnitor, printr-o argumentare clară, a convins printr-o pasiune și o viziune pentru România, dar a convins și pentru că a fost în stare să asculte și să bage în seamă pe toate nevoile și opiniile prezente atunci”, a fost discursul lui Fritz.

Tot în cadrul evenimentului au fost depuse coroane de flori lângă placa comemorativă amplasată pe clădirea „Café Cuza”, la intersecția străzii Eugeniu de Savoya cu Episcop Augustin Pacha.

Finalul evenimentelor a fost marcat de o horă în care s-au învârtit atât oficialităților, dar și cetățenii prezenți în număr mare la acțiune.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea multi…

7 minute ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

50 de minute ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

4 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

5 ore ago

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

21 de ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

21 de ore ago