Sport

Padel Center trece la nivelul următor: circuit naţional cu zece etape şi o superfinală

Padelul, sportul cu cea mai mare creştere în lume în ultimii ani se dezvoltă rapid în România. Sunt baze în fiecare oraş important, campionate judeţene, mulţi jucători, dar şi un Circuit Profesionist de Padel. În plus, Padel Center vine cu ceva nou, un circuit dedicat în primul rând padeliştilor din Timiş, dar care este deschis sportivilor din toată ţara!

Aşadar, din luna februarie va porni la drum cea mai aşteptată competiţie din Timiş, Mewi Padel Trophy!

În fiecare lună, la Padel Center se va desfășura o etapă, fiecare jucator participant va primii un număr de puncte în funcție de locul pe care îl va ocupa cu echipa la finalul fiecărei etape. După ultima etapă, se va face un clasament, iar cei mai buni 16 jucători de la fiecare divizie se vor întâlnii în MEWI MASTER FINAL care va avea loc în luna Decembrie.

„Cererea pentru astfel de competiţii a fost şi este mare, iar noi nu facem decât să oferim un cadru pentru promovarea şi desfăşurarea în cele mai bune condiţii a padelului. Această nouă competiţie este o permieră pentru România şi o să avem parte de foarte multe surprize în decursul acestui an pentru iubitorii de padel. Mewi Padel Trophy va pune la bătaie premii frumoase la fiecare categorie”, ne-a spus preşedintele Federaţiei Române de Padel, Lucian Perescu.

Mai jos aveți calendarul competitional:

15-16 februarie, prima etapă
15-16 martie, a doua etapă
12-13 aprilie, a treia etapă
10-11 mai, a patra etapă
14-15 iunie, a cincea etapă
19-20 iulie, a şasea etapă
9-10 august, a şaptea etapă
13-14 septembrie, a opta etapă
4-5 octombrie, a noua etapă
15-16 noiembrie, a zecea etapă

13-14 decembrie: MEWI MASTER FINAL

Mai mult decât atât, Timişoara va deveni gazda unei puternice etape internaţionale din Circuitul Mondial. Este vorba despre un concurs de tip „Silver” al Federaţiei Internaţionale de Padel, care se va desfăşura în Banat, în perioada 26 mai – 1 iunie 2025.

Până atunci va demara şi Circuitul Profesionist, un adevărat Campionat Naţional, cu etape în Oradea, Cluj, Bucureşti şi Timişoara. În weekend-ul viitor, sub egida Federaţiei Române de Padel se va desfăşura prima etapă, la Padel Arena Oradea, unde sunt aşteptaţi în jur de 200 de sportivi din întreaga ţară.

 

 

 

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

6 minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

20 de minute ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

24 de minute ago

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

2 ore ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

2 ore ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

2 ore ago