Sport

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile distanță de precedentul, disputat la 7 februarie. SCM Politehnica Timișoara întâlnește CSM Tg. Jiu sâmbătă, de la ora 19.00, în etapa a 23-a a campionatului, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă.

În clasamentul Ligii Naționale, echipa viola este pe poziția a șasea, cu un bilanț de 12 victorii și 9 înfrângeri, în vreme ce gruparea din Gorj ocupă locul penultim (al 14-lea), cu o victorie și 20 de înfrângeri.

„Chiar dacă ierarhia nu o arată, echipa din Tg. Jiu este una bună. Am făcut analiza video și se vede că au jucători valoroși. Au menținut echilibrul în multe momente ale meciurilor jucate, deci nu va fi ușor. Moralul echipei noastre este bun, chiar dacă startul partidei din etapa precedentă, de la Galați, a fost un pic mai greu. Ne-am adunat ca o echipă și am rezolvat meciul în repriza a doua, iar acum suntem pregătiți pentru un joc solid”, spune Devon Thomas, conducător de joc SCM Politehnica Timișoara.

Campania „𝐈̂𝐌𝐏𝐑𝐄𝐔𝐍𝐀̆ 𝐏𝐄𝐍𝐓𝐑𝐔 𝐁𝐎𝐆𝐃𝐀𝐍” continuă la meciul de baschet, unde puteți dona pentru a-l ajuta pe Bogdan.

Bogdan (14 ani, elev la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara) a fost diagnosticat cu o boală severă și este în momentul de față în plin tratament într-o clinică din Turcia, unde costurile sunt extrem de mari. Orice suport financiar poate fi vital pentru Bogdan.

De asemenea, donațiile se pot face și în conturi bancare:
LEI – REVOLUT
• Beneficiar: CRISTIAN CIRA NICULESCU
• IBAN: RO24 REVO 0000 1252 3615 9904
• BIC/SWIFT: REVOROBB
EURO – BT
• Titular: CIRA NICULESCU CRISTIAN
• IBAN: RO86BTRLEURCRT0513673901
• SWIFT: BTRLRO22
LEI – BT
• Titular: CIRA NICULESCU CRISTIAN
• IBAN: RO39BTRLRONCRT0513673901
• SWIFT: BTRLRO22
Familia poate fi contactată la numărul de telefon 0727 444 363 – Cristian Cira.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

2 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

3 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

4 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

4 ore ago

Valorificarea la maxim a potențialului canalului Bega. Prefectura elaborează o strategie pentru aceasta

Prefectul de Timiș, Cornelia Micicoi, speră să aibă mai mult succes acolo unde colegii de…

5 ore ago

CCIA Timiș a organizat prima misiune economică în Peru și Columbia. Se deschid noi oportunități pentru companiile timișene

În perioada 17-28 martie 2026, o delegație de afaceri din județul Timiș a participat la…

6 ore ago