Maternitatea Odobescu
În lipsa unei soluții, problema închiderii materintății Odobescu a ajuns și în discuția Comisiei de Dialog Social de la Prefectura Timiș. Sindicatele din cadrul unității medicale au solicitat o rezolvare, deocamdată aceasta se lasă în continuare așteptată.
Având în vedere că modul de funcționare al Comisiei, la discuții au fost invitați și reprezentanții municipalității timișorene, instituția care are în administrare maternitatea. Din păcate, se pare că aceștia nu au dat curs invitației lansate de Prefectura Timiș.
Reprezentații sindicatelor au prezentat un memoriu cu solicitările personalului din cadrul Maternității. Ei cer oferirea unei soluții pentru închiderea secțiilor de Neonatologie și Obstetrică Ginecologie, prezentarea concluziilor expertizei tehnice efectuate asupra structurii de rezistență a clădiri, prezentarea unei soluții pe termen scurt pentru găsirea unei noi locații, dar și prezentarea situației angajaților de acolo, care nu au fost transferați la alte unități.
„Noi vom prelua acel memoriu și îl vom înainta mai departe spre primărie”,ne-a transmis Raul Ambruș, subprefect de Timiș, cel care a condus ședința.
Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…
De luni, 30 martie, intră în vigoare primele restricții de circulație aplicate pentru demararea lucrărilor…