Incidentul de la Maternitatea Odobescu l-a făcut pe prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, să ceară constituirea unei comisii mixte, care să verifice toate spitalele din oraș. Până atunci, el se întreabă de ce incidentul de duminică nu a fost anunțat de conducerea spitalului decât după două zile, la Direcția de Sănătate Publică. Conform lui Ritivoiu,…
Primăria va plăti 33.680 de lei pe lună chirie pentru Maternitatea Odobescu, până la finalul anului. În 2023, prețul se actualizează cu inflația
Pe masa consilierilor locali timișoreni se va afla un proiect de hotărâre prin care vor aproba prelungirea contractului de închiriere pentru clădirea unde funcționează Clinica de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara. Contractul existent în acest moment va expira, iar noul va fi valabil până la finalul lui 2023. În…
Proiect cu fonduri europene la Maternitatea Odobescu. Femeile însărcinate beneficiază de analize gratuite
Medicul ginecolog Olimpia Oprea a anunțat, joi, că la Maternitatea Odobescu din Timişoara se acordă servicii medicale gratuite de screening prenatal în cadrul proiectului POCU 149478 – „Dezvoltarea unui sistem regional de centre medicale de excelenţă în screening prenatal în Regiunea de Vest”. Aceasta este inițiatoarea proiectului, pentru care a accesat fonduri europene în valoare…
Coronavirusul s-a întors la Maternitatea Odobescu din Timișoara! Patru cadre medicale sunt infectate
Maternitatea Odobescu din Timişoara intră din nou în „zodia” coronavirusului, după ce în primăvară zeci de paciente și cadre medicale au avut COVID-19. Acum, alte patru medicale au fost confirmate cu SARS-Cov2. Au fost depistate trei asistente și o infirmieră cu COVID-19, de la blocul operator al Maternităţii Odobescu Prima infectată a fost o asistentă,…
Donație de echipamente medicale pentru Maternitatea Odobescu, de la preoți și credincioși din Parohia Iosefin
Preoți de la biserica din Iosefin din Timișoara au donat, cu sprijinul credincioșilor, componente medicale în valoare de 15.000 lei către Maternitatea Odobescu. Reprezentanții Parohiei Timișoara-Iosefin împreună cu cei ai Fundației „Preot Ioan Olariu”au organizat o acțiune caritabilă pentru Spitalul Municipal Timișoara, secția Maternitatea Odobescu. Preotul Ionel Popescu, parohul bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”,…
Încă o mamă care a născut la Maternitatea Odobescu a fost depistată cu coronavirus
O altă mamă care a adus pe lume un copil la Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost depistată cu coronavirus. A fost transferată la Clinica Bega. Proaspăta mamă a fost dusă marți seara la Maternitatea Bega, spital dedicat COVID, după ce a adus pe lume un copil în 19 aprilie, în ziua de Paști. Copilul…
Coronavirus: bebeluș cu perfuzii la Maternitatea Bega din Timișoara
Un bebeluș cu o formă medie de COVID-19 este internat la Maternitatea Bega din Timișoara. Acesta este ultimul nou-născut internat la Maternitatea Bega, care a venit pe lume la Maternitatea Odobescu, la începutul lunii aprilie. Opt mame și și trei bebeluși cu COVID-19 sunt în spital sâmbătă, la Maternitatea Bega, din Timișoara, unitate sanitară dedicată…
Controale DSP în spitale și în sectorul alimentar. Verificări la Maternitatea Odobescu: „Există materiale suficiente de protecție, dezinfectanți și testere”
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș desfășoară un program de control și inspecție, planificat cu scopul de a preveni riscurile de creare a focarelor de infecții cu COVID-19 în spitale și magazine din Timiș. Inspectorii au fost în control și la Maternitatea Odobescu și au găsit totul în regulă. Sunt vizate toate spitalele, unitățile de…
Au început testele la Spitalul Municipal Timișoara! Teste de coronavirus pentru aproape 50 de mămici și gravide și peste 40 de bebeluși de la „Odobescu”
La Maternitatea Odobescu (care „ține” de Spitalul Municipal Timișoara) au început testele de COVID-19 realizate asupra mămicilor, gravidelor și nou-născuților, după ce joi, Comitetul Director al Spitalului Municipal Timișoara a aprobat testarea tuturor pacienților care se adresează spitalului, precum și a personalului medical. Vineri, în 17 aprilie, se realizează testarea a 47 de paciente, mămici…
Un alt bebeluș născut la Maternitatea Odobescu din Timișoara a fost diagnosticat cu coronavirus
Focarul de la Maternitatea Odobescu se extinde. Un alt bebeluș a fost depistat cu coronavirus și internat la Maternitatea Bega. Și mama sa este pozitivă. Mama sa a venit cu bebeluțșul la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, în urmă cu două zile. Acesta prezenta tuse. Au fost testați, iar acum sunt internați la Maternitatea Bega.…
Încă un bebeluș cu COVID-19 la Timișoara, născut la Odobescu
Încă un bebeluș are coronavirus, la Timișoara. La fel și mama sa. S-a născut la Maternitatea Odobescu, dar nu face parte din cei zece bebeluși care au fost retestați.be Bebelușul a fost marți, cu mama sa, la Spitalul Louis Țurcanu din Timișaora, după ce cel mic a prezentat febră. Acolo au fost testați amândoi, iar…
Birocraţia, motivul amenzii de la Odobescu. Primarul Robu, confruntat cu “ticăloşia” şi “veninul” oamenilor
La câteva zile de la primirea de către Spitalul Clinic Municipal, pentru Maternitatea Odobescu, a unei amenzi de 10.000 de lei din partea Direcţiei de Sănătate Publică, primarul Nicolae Robu a oferit justificarea sancţiunii: birocraţia. El a mai lansat şi o teorie ciudată, care nu exclude şi contaminarea probelor de laborator luate de la cei…
Este oficial. Nouă din cei zece bebeluși depistați iniţial cu coronavirus nu au COVID-19
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș informează că nouă dintre cei zece bebeluși depistați inițial cu COVID-19 la Maternitatea Odobescu nu au coronavirus. Doar un bebeluș este pozitiv după retestare. Nouă din cei 10 bebeluși născuți la Odobescu sunt negativi la testul de coronavirus, conform DSP Timiș. Unul singur a fost depistat pozitiv, la retestare,…
Un bebeluș din cei zece născuți la Maternitatea Odobescu, diagnosticați inițial cu coronavirus, a ieşit pozitiv la retestare
Unul dintre cei zece bebeluși depistați inițial pozitiv, toți născuți la Maternitatea Odobescu, a fost depistat din nou cu COVID-19. La fel și mama sa, care inițial a fost „negativă”. Duminică au venit și rezultatele celui de-al optulea bebeluș din cei zece, care s-au născut la Maternitatea Odobescu din Timișoara. Acesta este din nou pozitiv,…
INSP: 24 de cadre medicale depistate cu coronavirus în Timiș. Peste 800 în toată România
Nu mai puțin de 812 cadre medicale sunt infectate in Romania cu noul coronavirus, conform raportărilor primite de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) din teritoriu până vineri, 10 aprilie.În Timiș, conform acestei situații oficiale, sunt un total de 24 de cadre medicale infectate. Conform informațiilor noastre, numai zilele trecute au fost depistate cu…
Teste COVID-19 pentru gravidele care ajung la Maternitatea Odobescu și măsuri de reorganizare în clinică
Reorganizare la Maternitatea Odobescu din Timişoara este cuvântul de ordine al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș, după ce a efectuat ancheta epidemiologică la clinică. În această maternitate 25 de paciente și cadre medicale au fost infectate cu COVID-19, iar zece bebeluși au fost depistați cu coronavirus, șapte cu rezultate negative la retestare. După ancheta…
Veste bună! Șapte bebeluși născuți la Maternitatea Odobescu, diagnosticați inițial cu coronavirus, nu sunt infectați. Au fost retestați
În mijlocul pandemiei de coronavirus vine și o veste bună – șapte bebeluși depistați inițial pozitiv, toți născuți la Maternitatea Odobescu, au teste negative de COVID-19, nu au coronavirus. Mai trebuie să vină rezultatele de la încă trei bebeluși. Miercuri au venit și rezultatele testelor în cazul celui de-al șaptelea bebeluș retestat, care s-a născut…
Alţi cinci bebeluși care au fost depistați inițial cu coronavirus au rezultate negative, după ce au fost testați din nou
Încă cinci micuți care s-au născut la Maternitatea Odobescu din Timișoara au rezultate negative la coronavirus, după ce inițial au fost diagnosticați cu COVID-19. Până acum, numărul bebelușilor retestați ajunge la șase, din zece, iar rezultatele lor sunt negative. Mai trebuie testați patru bebeluși din cei zece depistați inițial pozitiv, cu coronavirus. Testele vor fi…
La al doilea test, rezultat negativ pentru primul dintre cei zece bebeluși depistaţi iniţial cu COVID-19
Zece bebeluși au fost diagnosticați cu COVID-19 în urma rezultatelor testelor de coronavirus de luni seară. S-a decis retestarea lor, iar rezultatul în cazul primului dintre ei este negativ. Primul rezultat după retestarea unui bebeluș din cei zece este negativ, ceea ce înseamnă că micuțul nu are coronavirus. Testele sunt repetate în cazul a zece…
Dosar penal! Procurorii fac cercetări la Maternitatea Odobescu
A fost deschis un dosar penal de procurori în cazul Maternității Odobescu din Timișoara, locul unde 10 bebeluși au fost diagnosticați cu coronavirus, iar 25 de cadre medicale și paciente au fost depistate cu COVID-19. În dosarul penal deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara se fac cercetări în ceea ce privește zădărnicirea combaterii…