Sport

După succesele interne, Felix Dogariu își face cunosc numele și în Europa

Felix Dogariu se numără printre primii cei mai buni opt floretiști ai Europei la cadeți. S-a clasat pe locul 7 în cadrul Campionatului European de Scrimă pentru cadeți și juniori.

Felix Dogariu, floretist legitimat la Politehnica Timișoara, a făcut parte din delegația României care participă, zilele acestea, la Campionatul European de Scrimă pentru cadeți și juniori, găzduit în Antalya, Turcia. Sportivul alb-violet e reușit să pătrundă printre primii cei mai buni opt floretiști ai Europei la cadeți, unde s-a duelat, luni, 24 februarie, cu Lucas Robinet, reprezentant al Franței, pentru un loc în semifinalele competiției.

A fost punctul final al competiției pentru Felix Dogariu. Reprezentantul României a cedat cu 8 – 15 și a terminat competiția pe poziția a 7-a.

Timișoreanul a fost singurul român care a reușit calificarea pe tabloul principal al Campionatul European de Scrimă pentru cadeți și juniori.

Vă reamintim, Felix Dogariu este cel mai bine cotat tânăr floretist din România. Născut în 2008, sportivul Politehnicii Timișoara, domină cu autoritate întrecerile naționale la floretă, cadeți, unde conform clasamentului actualizat în 3 februarie 2025 de Federația Română de Scrimă, a acumulat un total de 77 de puncte. Pe poziția secundă, la mare distanță, cu 55,75 de puncta, este Andrei Știube de la ACS Floreta Timișoara.

Felix Dogariu ocupă primul loc și în clasamentul juniorilor, la floretă. Este pe prima poziție, cu un ranking de 28,75. Următorul clasat este Alexandru Macovei, un sportiv cu trei ani mai mare decât floretistul Politehnicii Timișoara, legitimat la Petrolul Ploiești. Tot în acest clasament, locul 10 este ocupat de Artiom Cecet, de la Politehnica Timișoara.

La Campionatul Național de cadeți și juniori, care a avut loc în perioada 23 – 26 ianuarie, în Sala de Scrimă „Ana Pascu” din București sportivii Politehnicii Timișoara au câștigat șase medalii. Felix Dogariu a devenit campion național atât la cadeți, cât și la juniori. Coordonatorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

5 minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 minute ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

23 de minute ago

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

2 ore ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

2 ore ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

2 ore ago