Opinii

N-ai cu cine! Suveranista Laura Vicol a vrut să schimbe politica din România, dar nu s-a putut. Când a apărut Călin Zurliul, nu mai poate ea

Mega-escrocheria Nordis, transformată cu chiu cu vai într-un dosar penal al DIICOT (DNA n-a avut nicio treabă!) a avut, are şi va avea reverberaţii negative pentru PSD. Şi pe bună dreptate, nu trebuie plânşi PSD-iştii. Ei cu mâna lor şi-au făcut-o atunci când au făcut-o pe Laura Vicol nu doar deputată, dar şi ditamai şefa Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor. Ce o recomanda? Poate faptul că a avut un dosar penal, în 2016, ea fiind reținută de DNA pentru 24 de ore pentru trei acuzaţii. E drept că a fost achitată doi ani mai târziu, dar nişte semne de întrebare tot îţi pui.

Sau o mai recomanda faptul că era avocata interlopilor, începând cu celebrul clan al Cămătarilor? Că interlopii i se adresau cu “bă, curvo, eşti dobitoacă!”?  Sau faptul că primul soţ a fost condamnat la cinci ani de închisoare? Fată bună, dar a stricat-o anturajul, nu-i aşa? Probabil câte puţin din toate acestea au recomandat-o pe Laura Vicol, dar de promovarea ei a ca deputat de Dolj şi apoi şefă de comisie s-a ocupat personal Olguţa Vasilescu, o altă fostă clientă a procurorilor. Da, ştiu, un om e nevinovat dacă este achitat în justiţie, dar nici fum fără foc nu iese.

Ca şefă de comisie a blocat apoi mai multe proiecte. În general unele care doreau să facă ordine în zona imobiliară, dar s-a opus şi unui proiect care-i viza pe violatori. Pe scurt, avocata Vicol, ajunsă politiciană, apăra nu doar interesele rechinilor imobiliari, ci şi ale violatorilor. În fine, nu insist prea mult pe activitatea ei politică, dar nici privată, constând în excursii cu tripleta PSD-istă Marcel Ciolacu – Sorin Grindeanu – Alfred Simonis, sau descinderi în cluburi de fiţe cu acelaşi Grindeanu.

Ideea este că escrocheria a putut înflori, ţepele s-au înmulţit şi datorită spatelui politic pe care l-a avut Vicol. Nu spun că a sunat Ciolacu sau Grindeanu pe cineva. Este îndeajuns ca Vicol să fie văzută în acest anturaj sau să fie şefă de comisie parlamentară, pentru ca “organului” statului care trebuia să blocheze jaful Nordis să i se înmoaie genunchii.

Dar din punct de vedere politic alta e marea ironie a acestei afaceri. Una pe două paliere. Ca să vezi unde dai şi unde crapă! În primul rând, afacerea Nordis mai bagă nişte vânt în pupa valului naţionalist, aşa-zis suveranist. Pe un alt palier, în PSD şubrezeşte poziţia taberei pro-europene, dacă pot să spun aşa, reprezentată şi de Ciolacu şi Grindeanu. Se vorbeşte mult că ancheta va ajunge şi la Ciolacu. De bine, de rău, premierul este totuşi un pro-european. Alternativa în PSD la Ciolacu sunt troglodiţii “suveranişti” din jurul lui Stănescu sau Tudose, care în primul minut ar sări în barca lui Călin Diliul.

Iar culmea ironiei este că Vicol, la rândul ei, se plasează în această tabără. Ca paranteză, nu ştiu dacă s-a observat, dar absolut toţi borfaşii care au avut probleme cu legea au devenit suveranişti. Toţi! Aş vrea să văd UNUL, nu mai mulţi, nu doi, UNUL singur dintre aşa-zişii suveranişti care n-au avut probleme cu legea sau legături cu vechea securitate sau actualele servicii. Nu vorbesc de votanții simpli, ci de cei care promovează agenda “suveranistă” de rit putinist.

Astfel, Vicol a apărut pentru prima dată în context politic în 2019, când devenit președinta filialei București a Partidului România Unită, o formaţiune declarată naţionalisă, condusă la acea vreme de Bogdan Diaconu, dar avându-l în spate pe celebrul infractor Sebastian Ghiţă, fostul deputat PSD, fugit din țară după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale. Despre intrarea în politică, Vicol spunea acum șase ani, într-o emisiune televizată, că este „o naționalistă convinsă”. Era deja o figură foarte cunoscută în tabăra celor care luau cu asalt justiţia, având şi multe declaraţii anti-europene. “Vina“ Europei la acvea vreme era că tot cerea României să scape de marii corupţi.

Cu puţine zile în urmă, aceeaşi Vicol spunea despre diliu: „Eu mă regăsesc în multe din spusele domnului Georgescu”. Iar în timp ce aştepta verdictul privind arestarea, a mai avut oi revelaţi: Am sperat că, dacă intru în politică, pot să schimb ceva.” Se pare că n-a avut cu cine să producă schimbarea. Acum, când a apărut trezirea în conştiinţă” şi avea cu cine, ea e puţin ocupată…

P.S. În altă ordine de idei, Marcel Ciolacu nu se lasă şi continuă să lucreze pentru Călin Nebunul. Ultima nefăcută, numirea ca şef la ANPC a bombardierului Piedone.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

14 minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

28 de minute ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

32 de minute ago

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

2 ore ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

2 ore ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

2 ore ago