Social

Săptămâna viitoare începe cu o nouă acțiune de deratizare la Timișoara

Municipalitatea timișoreană anunță că de luni demarează o nouă acțiune de deratizare în vederea combaterii rozătoarelor. Aceasta va dura până pe 24 februarie, și va avea loc în intervalul orar 09:00 – 17:00. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, operațiunile vor fi reprogramate și comunicate la o dată ulterioară.

Produsul  folosit în combaterea rozătoarelor, Colbrom  Pastă (substanţă activă Bromadiolone) este avizat de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsește în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate de către Ministerul Sănătăţii. Substanța face parte din Grupa III de toxicitate.

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

Staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Sunt interzise golirea, deteriorarea sau sustragerea staţiilor destinate plasării momelilor, amplasate de către operatorul serviciilor de deratizare pe domeniul public.

Cetățenii, în special copiii, bătrânii și deținătorii de animale de companie, sunt rugați să evite pe cât posibil contactul direct cu momeala raticidă. În cazul ingerării accidentale, antidotul recomandat de producător este vitamina K.

Pentru o eficiență sporită a acțiunii, municipalitatea apelează la colaborarea cetățenilor și recomandă igienizarea spațiilor proprii de depozitare a deșeurilor menajere, atât în interiorul, cât și în exteriorul clădirilor.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: deratizare

Recent Posts

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

O oră ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

2 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

2 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

5 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

6 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

6 ore ago