Primăria Timişoara

Viitorul Muzeu al Revoluției, de la Timișoara, are PUZ aprobat/FOTO

Primăria Timișoara a anunțat că a avizat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru primul Muzeu Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989, care va fi amenajat în curtea fostei Comenduiri a Garnizoanei Militare din Piața Libertății. Aici va fi ridicată o clădire ultramodernă, cu un concept inedit – subsol deschis și elemente arhitecturale contemporane, completate la exterior cu o piațetă comemorativă acoperită și zone cu luciu de apă, potrivit documentației, aceasta urmând să fie supusă votului consilierilor locali.

Fosta garnizoană va fi reabilitată și compartimentată pentru a gazdui funcțiunile muzeale, conform PUZ-ului. “Exponatele noului muzeu vor fi prezentate în stil clasic, dar și cu ajutorul tehnologiilor moderne –  Virtual Reality. Proiectul este implementat de Ministerul Culturii”, a anunțat primăria.

Dominic Fritz spune că este nerăbdător să autorizeze proiectul tehnic.

Este un proiect pe care Timișoara îl așteaptă de ani buni. Mă bucur că putem închide partea de planificare urbană și aștept să autorizez proiectul tehnic. Revoluția din ’89 este parte din unicitatea orașului, iar viitorul muzeu vine să întărească acest lucru. Întreg complexul face parte din procesul de înnoire a zonei centrale și din eforturile noastre de a promova Timișoara ca oraș al Revoluției și al libertății. În curând, vom începe lucrările la Traseul Revoluției, primul memorial urban care va pune în valoare locurile și momentele-cheie din Decembrie 1989. Tocmai pentru că este un proiect extrem de important pentru Timișoara, și ca amplasare, și ca simbol, am fost și vom fi un partener deschis al Ministerului în tot acest proces”, spune primarul Dominic Fritz.

Pe durata proceselor de avizare a investiției Ministerului Culturii, Primăria Timișoara a susținut deschiderea curții interioare spre străzile Lucian Blaga și Vasile Alecsandri și păstrarea spațiilor expoziționale din clădirea veche. Este o soluție care crește accesibilitatea. În Planul Urbanistic Zonal este prevăzut un posibil acces pietonal dinspre parcarea Modex, pentru a conecta cât mai bine Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 cu Piața Victoriei.

Odată finalizată etapa de planificare urbană, municipalitatea va analiza soluția arhitecturală detaliată în cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (CTATU).

“Primăria Timișoara se va asigura că soluția arhitecturală ia în considerare contextul urban al zonei centrale și reflectă importanța și obiectivele proiectului pentru Timișoara.”, mai anunță reprezentanții municipalității.

Proiectul de aprobare a PUZ-ului este disponibil online, la adresa https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/0d35a469-9e34-4d24-962f-cd1a1eaa9a5f.

Un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) indică drumurile, clădirile, funcțiunile clădirilor, utilitățile – conform normelor legale – astfel încât zona să fie bine integrată cu restul Timișoarei. Primăria și Consiliul Local verifică și avizează aceste planuri pentru a asigura un echilibru între dezvoltare și calitatea vieții.

PUZ va avea valabilitate de 3 ani, perioadă în care pot fi demarate investițiile prevăzute în documentație. Terenul reglementat în suprafaţă totală de 5.278 metri pătrați, este situat în partea centrală a Municipiului Timişoara, în Piața Libertății,pe unde se asigură accesul pietonal principal. La sud de se află imobilul din Piața Iancu Huniade nr.2, cu funcțiunea de centru comercial, parțial lipit la calcan, la est parțial e invecinată cu str. Lucian Blaga, pietonală, parțial de blocuri de locuințe și servicii din str. Lucian Blaga numerele 2, 4, 6, 8 și 10, cu regim de înălțime P+2/3E+M; la vest parțial de str. Alba Iulia, pietonală și parțial de imobilele din str. Alba Iulia numerele 1, 3 și 5, cu regim de înălțime P+1/3+M.

Având în vedere lucrările, pe strada Lucian Blaga va fi realizat un posibil acces auto restricționat, folosit pentru logistica din timpul construcției și pentru aprovizionarea viitorului muzeu, prin străzile adiacente Janos Bolyai și Dimitrie Cantemir.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este…

5 minute ago

Piața imobiliară din Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile orașe din România

Timișoara și Iașiul rămân cele mai accesibile piețe imobiliare din România, din marile orașe. În…

O oră ago

Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name

Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a…

O oră ago

La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei

Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții…

2 ore ago

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile... În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat…

3 ore ago

A murit „Părintele”! Ioan Sdrobiș ne-a părăsit la 79 de ani

Antrenor carismatic cu ochi pentru tineri. Este cel care l-a promovat și pe Cristi Chivu…

4 ore ago