Etapa a 17-a din Liga 3, penultima a sezonului regular a început vineri și se va încheia sâmbătă după masa. În cea mai vestică serie s-au disputat deja primele două partide, urmând ca astăzi să se mai dispute trei întâlniri.
Liderul de iarnă, CSC Peciu Nou se află la a doua înfrângere la rând și poate pierde prima poziție. Echipa alb-verde a condus de două ori pe vecina din Șag, dar nu a fost destul. Oaspeții, care au jucat mult timp cu un om mai puțin au arătat o ambiție ieșită din comun și un caracter puternic pentru a se impune în prelungiri cu 3-2. Pentru gazde au marcat Enciu și Bud, pentru oaspeți Mediop, o dublă și Casian Chiorean, cu golul carierei de până acum în minutul 92.
A fost o surpriză și în cealaltă partidă a zilei, cel puțin datorită diferenței arătate pe tabelă. Lotus Băile Felix a învins categoric o echipă de top, Progresul Pecica, 5-1.
Sâmbătă de la ora 15 se joacă Viitorul Arad – Avântul Periam, Gloria Lunca Teuz Cermei – Minerul Lupeni și derby-ul rundei, pe „Electrica”, Politehnica Timișoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…
Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…
De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…
În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…
De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…
Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…