Economic

La Timișoara, un apartament scos la vânzare își găsește un nou proprietar în 59 de zile

Apartamentele din marile orașe se vând în general într-o perioadă cuprinsă între o lună și jumătate și două luni, excepție făcând doar Brașovul unde sunt necesare trei luni pentru identificarea cumpărătorilor. La Timișoara, timpul mediu de vânzare a unei locuințe este de 59 de zile.

Piața rezidențială este una influențată de diverse aspecte sociale, politice și economice, iar comportamentul cumpărătorilor este la rândul său afectat de evenimentele nefavorabile sau imprevizibile apărute la nivel național sau internațional. Ultimii ani ne arată, însă, reziliența acestei industrii, chiar și în momente dificile, dar și capacitatea cumpărătorilor de adaptare la noile realități în vederea îndeplinirii nevoilor de locuire.

Este demonstrat că incertitudinea poate crea nu doar provocări, ci și oportunități. În momentele în care mulți ezită, cumpărătorii bine informați pot beneficia de condiții mai flexibile de negociere, de acces mai avantajos la proprietăți. Sfatul nostru pentru cei care caută este să stea informați, să compare în permanență ce apare nou pe piață și să nu ezite să facă o ofertă concretă când o proprietate lea atras atenția”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cei de la compania specializată în domeniul imobiliar vorbesc despre motivele care au influențat piața. În 2022, începutul războiului din Ucraina a influențat piața rezidențială, prelungind timpii de vânzare și crescând marjele de negociere, care depășeau 4% în marile orașe; spre finalul lui 2023, inflația și dobânzile ridicate au descurajat o parte dintre cumpărători, dar au stimulat achizițiile celor cu resurse financiare, anticipând creșterea TVA la 19% pentru locuințele de peste 600.000 de lei; iar în 2024 inflația a parcurs o traiectorie descendentă, băncile au venit cu oferte de dobândă fixă tot mai avantajoase pentru cei interesați să cumpere o locuință, iar prețurile au crescut considerabil.  Perioada necesară identificării cumpărătorilor a scăzut, în mare parte graba acestora fiind determinată și de numărul tot mai mic de locuințe din piață. În același timp, unii dintre proprietari s-au arătat mai flexibili în privința negocierii prețurilor. Finalul de an a adus, însă, o nouă cauză de instabilitate, de această dată din sfera politică. Conflictele politice internaționale care au la bază războiul din Ucraina și mai ales situația generată de alegerile prezidențiale din România și-au spus cuvântul și la începutul lui 2025. Cu tranzacții pe un ușor trend descendent în primele luni, putem anticipa o potențială creștere a perioadei petrecute în piață de apartamentele scoase la vânzare în trimestrul I al acestui an.

LaTimișoara se poate observa o scădere constantă a duratei de timp necesare găsirii cumpărătorilor pentru apartamentele listate la vânzare pe Imobiliare.ro. În ultimul trimestru al anului 2022, perioada de vânzare medie pentru o locuință de acest tip era de 75 de zile, similară cu cea aferentă unei proprietăți din Brașov și a doua cea mai ridicată din țară, după cea înregistrată în Cluj-Napoca. Orașul de pe Bega și-a menținut oferta la un nivel constant față de finele lui 2023 și, spre deosebire de celelalte mari orașe din țară, a înregistrat creșteri în numărul apartamentelor și caselor noi puse în vânzare. Doar pe acest segment al pieței rezidențiale au fost disponibile aproape 1.600 de unități. Marja de negociere practicată pe plan local este ușor mai ridicată decât cea aferentă sfârșitului anului 2023, dar se poziționează la un nivel similar cu 2022. Dacă în urmă cu câțiva ani se vorbea, însă, despre un oraș unde proprietarii negociau cel mai puțin prețurile, în prezent Timișoara se află la polul opus. Cumpărătorii pot beneficia de reduceri mai mari de preț venite din partea proprietarilor doar în Cluj-Napoca.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul

Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața…

8 ore ago

Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO

Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății,…

15 ore ago

6, vine Cupa! SCM USV Timișoara se răzbună în ultimul meci al sezonului pe CSM Baia Mare

  Cupa României vine în Banat! Acolo unde îi este și locul! După patru eșecuri…

16 ore ago

Carambol pe A1! Opt mașini implicate, din fericire, fără victime

Carambol cu opt vehicule implicate pe A1, km 470, Iosifalău, sensul Timişoara - Lugoj. Se…

16 ore ago

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025…

17 ore ago

Tragedie la Jebel! Doi muncitori au căzut de pe schelă, unul a murit, altul este în stare gravă

Astăzi, 20 decembrie, în jurul orei 11:00, polițiștii orașului Deta au fost sesizați cu privire…

17 ore ago