Vineri, în jurul orei 15:20, un tânăr în vârstă de 20 de ani a condus un autoturism pe DN 6 dinspre localitatea Lugoj înspre municipiul Timișoara, iar la un moment dat, la ieșire din localitatea Iosifalău, a intrat pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani.
În urma impactului, au rezultat mai multe victime, respectiv tânărul în vârstă de 20 de ani și un minor în vârstă de 12 ani, pasager în mașina acestuia, dar și o tânără de 18 ani. Din cealaltă mașină, șoferul în vârstă de 54 de ani, a ajuns și el la spital.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…