Sport

Felix Dogariu, o nouă performanță impresionantă. Floretistul Politehnicii a devenit vicecampion național la tineret

Felix Dogariu, în vârstă de doar 16 ani, aduce o nouă medalie națională Politehnicii Timișoara. Floretistul alb-violet a devenit joi, 3 aprilie, vicecampion național la categoria tineret, destinată sportivilor U23.

Peste 30 de sportivi s-au aliniat, astăzi, la startul Campionatului Național de floretă, la categoria Tineret (U23), care s-a desfășurat la București, în Sala de Scrimă „Ana Pascu”. Printre ei s-au numărat și doi scrimeri legitimați la Politehnica Timișoara, este vorba despre Felix Dogariu și Mihnea Robănescu, cel de-al doilea oprindu-se în faza 16-imilor de finală, unde a cedat la Ionuț Stroe, după un duel strâns, încheiat 12 – 15.

La doar 16 ani, Felix Dogariu, deși a luat startul la o competiție destinată sportivilor U23, s-a oprit de abia în finală. Floretistul alb-violet a trecut în 32-imi de Matei Istrate de la Petrolul Ploiești cu scorul de 15 – 7, ca mai apoi să se dueleze cu Matei Negrea, legitimat tot la clubul prahovean, pe care l-a eliminat tot după 15 – 7. Roșu Vlad, legitimat la CSA Steaua București, a fost următorul adversar, pe care Dogariu l-a depășit după 15 – 13.

În faza semifinalelor, floretistul Politehnicii l-a întâlnit pe Robert Ghețu de la Triumf București, pe care l-a învins cu scorul preferat, 15 – 7. Ultimul act a fost unul foarte strâns, cu Victor Baciu de la CSM Cluj Napoca, în care reprezentantul Politehnicii Timișoara a cedat cu 13 – 15.

Astfel, floretistul Felix Dogariu înregistrează o nouă performanță în 2025 și devine vicecampion național la categoria tineret, în care s-a duelat cu sportivi chair și cu 5 – 6 ani mai mari decât el, după ce în luna ianuarie a anului 2025 a câștigat titlul de campion național la floretă atât la cadeți, cât și la juniori.

O competiție în care echipa masculină de floretă a Politehnicii, din care a făcut parte și Felix Dogariu, a câștigat medalia de bronz la juniori. De altfel, în ultimul clasament publicat de Federația Română de Scrimă luni, 3 februarie, Felix Dogariu este cel mai bine cotat floretist din România, atât la cadeți, cât și la juniori.

Vineri, proba pe echipe
Politehnica Timișoara se va lupta pentru medalii vineri, 4 aprilie, în proba pe echipe. Felix Dogariu, Nikitas Gherman și Mihnea Robănescu sunt reprezentanții Politehnicii Timișoara.

„Felicitări, Felix! Sperăm că vineri va fi o nouă zi cu medalie pentru Politehnica Timișoara, totodată o binemeritată revanșă. Consider că avem cea mai bună echipă, mai ales că alături de floretiștii noștri este antrenorul Livius Buzan. Șanse la medalie sunt și de la feminin, acolo unde ne punem speranțele în sportiva noastră, Ingrid Miti Bikfalvi”, a tranmis Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara.

În 2024, secția de scrimă a Politehnicii Timișoara, una dintre cele mai bune din țară, a câștigat nu mai puțin de 22 de medalii – trei dintre ele au fost de aur, cinci de argint și 14 de bronz. Antrenorul secției de scrimă a Politehnicii Timișoara este Livius Buzan.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

2 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

2 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

2 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

4 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

7 ore ago

Primăria Moşniţa Nouă scoate la vânzare prin licitaţie mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea licitației publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri situate…

7 ore ago