Economic

Grindeanu, pe șantierul A1 dintre Margina și Holdea: ”La jumătatea anului viitor acest tronson va fi terminat”/VIDEO

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a deplasat personal pentru a vedea cum avansează lucrările pe tronsonul lipsă dintre A1, Margina – Holdea. După ce a constatat cum evoluează șantierul el a anunțat că la jumătatea anului viitor lucrările vor fi finalizate.

În prezent, cei de la UMB și bosniacii de la Euro Asfalt au pe șantier peste 500 de muncitori, iar aceștia lucrează 24 din 24.

Sunt pe traseul Autostrăzii A1, pe celebrul tronson cu urși. Așa cum vedeți, se lucrează. Sunt peste 500 de muncitori, aproximativ 200 de utilaje. Am toată convingerea că, la jumătatea anului viitor, acest tronson – care e o rușine națională -, va fi terminat și în sfârșit vom putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Nădlac până după Sibiu”, a anunțat ministrul Transporturilor, aflat pe șantier.

Lotul Margina – Holdea va include 2,13 kilometri de tunel cu două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 m.

Pe 14 octombrie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii – lipsă (9,13 km) din lotul 2 din Autostrada A1 Lugoj – Deva. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. a fost declarată câștigătoare, cu o ofertă financiară de 1,83 de miliarde de lei fără TVA.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

3 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

6 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

9 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

10 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

10 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

10 ore ago