Social

Norocul e uneori o alegere… dacă înveți să transformi problemele în oportunități

Se spune că orice criză este o oportunitate, că orice problemă se poate transforma într-o șansă de a-ți schimba viața în bine, întrucât te scoate din zona de confort și te face să gândești altfel decât o faci în mod obișnuit.

Legat de acest concept există termenul „Serendipitate”, definit ca „fenomenul sesizării anumitor aspect ale descoperirilor științifice întâmplătoare”, sau „o descoperire întâmplătoare făcută în timp ce cauți cu totul altceva; noroc”.

Norocul poate fi o alegere. Atunci când apare ceva de rezolvat și nu știi exact cum să procedezi, te gândești la mai multe posibilități. Unele pot să funcționeze, altele nu sunt potrivite. Dacă alegi una dintre posibilitățile care funcționează, spui că ai avut noroc.

Norocul nu e mereu ceva picat din cer

Mulți se gândesc la noroc ca la ceva picat din cer, cum ar fi să ghicească toate numerele de pe biletul zilei loto Polonia, însă șansa are și alte forme. Profesorul universitar Christian Busch, de la USC Marshall School of Business, a povestit cum a scăpat la limită dintr-un accident de mașină catastrofal la vârsta de 18 ani. Mașina a fost distrusă, dar el a ieșit fără nicio zgârietură. A fost exact semnalul de trezire de care avea nevoie: „Mi-am schimbat viața complet. Până atunci eram un adolescent imprudent, care trăia clipa și se distra. Accidentul mi-a insuflat un sentiment de urgență de a căuta un sens.”

Norocul a continuat să apară din „stângăcii” în viața sa. O cafea vărsată accidental într-o cafenea a făcut ca Busch să cunoască o fată care avea să îi devină iubită. Din vorbă în vorbă, a aflat că și prietenii și colegii lui fuseseră implicați în evenimente care la prima vedere era negative, dar care s-au transformat în lucruri pozitive.

„Evenimentele neprevăzute, întâlnirile întâmplătoare și coincidențele bizare nu sunt doar mici distrageri sau pietre în calea unei vieți bine organizate. Neașteptatul este adesea factorul esențial, este forța care face cea mai mare diferență în viața noastră”, a explicat profesorul specializat în studiul serendipității.

Crizele pot fi o mină de aur

Cine are ochi pentru oportunități și știe să profite de neașteptat își poate face singur norocul. Poate fi vorba de întâmplări și oportunități mărunte, sau de acțiuni la scară mai mare. Studiile arată că aproximativ 50% din marile descoperiri științifice apar ca urmare a accidentelor sau coincidențelor. De exemplu, nu am fi avut antibiotice dacă una dintre cutiile ale lui Alexander Fleming nu ar fi fost contaminată accidental cu mucegai, ceea ce a dus la descoperirea penicilinei.

Un alt exemplu este al antreprenorului și bloggerului Nathaniel Whittemore, care s-a trezit blocat în mod neașteptat la Londra în aprilie 2010, după ce un vulcan islandez a erupt și a paralizat zborurile din Europa. În loc să piardă timpul prin oraș, Whittemore și-a dat seama că nu era singurul antreprenor social blocat acolo. Londra era plină de oameni excepționali fără planuri. În doar 36 de ore, Whittemore a organizat conferința TEDxVolcano, cu 200 de participanți, vorbitori de top, inclusiv primul președinte eBay, Jeff Skoll, și o transmisie online urmărită de 10.000 de persoane.

Crizele pot fi o mină de aur dacă știi să privești dincolo de caracterul nefericit al unei astfel de situații. În timpul pandemiei de Coronavirus, berarii din Germania care vindeau alcool către restaurante și-au văzut afacerile amenințate pentru că localurile erau închise. Așa că și-au zis: „OK, avem alcool, de ce să nu facem dezinfectant pentru mâini?”.

Serendipitatea poate fi cultivată

Serendipitatea poate fi cultivată. Pentru aceasta, trebuie să renunți la ideea de a planifica totul. Dacă stai doar în casă la serialul favorit, nu ți se poate întâmpla nimic neprevăzut. Pentru atragerea evenimentelor din care pot rezulta lucruri interesante este nevoie de o atitudine activă și de dinamism.

Ai nevoie de o doză de încredere în viață, de un pic de deschidere în fața vulnerabilității de a nu știi exact ce urmează și de un dram de curiozitate. Include factorul aleatoriu în viața ta, adică fă lucruri pe care nu le-ai face în mod obișnuit.

„Asta mă fascinează cel mai mult: cât de des ratăm serendipitatea. Cât de des simți o conexiune și nu faci nimic în privința ei?”, i-a întrebat Christian Busch pe studenți. Întrebarea este valabilă pentru oricare dintre noi. De ce să nu alegem să avem noroc?

Share
Published by
Advertorial

Recent Posts

A fost semnat contractul de execuție pentru celula 3 de la Ghizela. Lucrările încep în curând

Consiliul Județean Timiș a semnat de curând contractul de execuție pentru amenajarea celei de a…

7 ore ago

Veniți de Revelion în Piața Operei. Veți avea parte de un spectacol pe cinste

Toți timișorenii sunt așteptați să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul…

8 ore ago

Dominic Fritz, după noul blocaj de la CCR: “E mai evident ca niciodată că este o urgență reală reforma Curții Constituționale”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că noua amânare a deciziei Curţii Constituţionale privind reforma…

8 ore ago

S-au ridicat restricțiile sanitare veterinare impuse la Gottlob, ca urmare a stingerii focarului de pestă porcină africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că de luni, 29 decembrie…

8 ore ago

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

11 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

13 ore ago