„Puciul” din USR se reduce în răspunsul la o întrebare: Ce punem mai presus, interesul partidului sau al ţării?

Printr-o mişcare de genul „blitzkrieg” (mulţi i-au spus „puci”), conducerea USR a decis să schimbe macazul şi să renunţe la susţinerea Elena Lasconi în favoarea lui Nicuşor Dan pentru alegerile prezidenţiale. Discuţii interne în partid despre acest „switch” au avut loc de mai mult timp, dar modalitatea rapidă în care s-a produs a dat aparenţa unei lovituri de palat. Una urâtă, dacă priveşti din afară. Sigur că decizia pare mai mult decât nedreaptă pentru Elena Lasconi, ea având toate motivele să simtă mari frustrări. Vorbim totuşi de un candidat care a intrat în finala prezidenţială din iarnă şi, dacă aceasta nu se anula, astăzi poate era preşedintele României, ascensiunea lui Călin Georgescu accelerându-se abia după decizia CCR.

Pe de altă parte, trebuie recunoscut şi faptul că Lasconi a avut acel scor excelent pe 24 noiembrie nu neapărat datorită calităţilor sale, ci mai degrabă pentru că era cam singurul candidat rezonabil de atunci. Iar românii, şi vorbesc aici de cei pro-europeni, nu mai voiau să audă de tandemul Ciucă-Ciolacu. A fost un vot anti-sistem din partea sănătoasă (inclusiv la cap) a electoratului român. Dar lucrurile sunt fluide în politică, iar Lasconi nu mai are tracţiunea de atunci, asta şi prin intrarea în cursă a lui Nicuşor Dan. Iar ca părere personală, Elena Lasconi de azi e mai pregătită decât Elena Lasconi din noiembrie. Politica se face însă în primul rând pe voturi, iar nu pe trăiri nostalgice. Nu ştiu care dintre cei doi ar fi mai adecvaţi funcţiei de preşedinte, dar toate sondajele îl plasează pe Dan mult în faţa Elenei Lasconi.

Ca să nu spun că, la nivel de percepţie, foarte importantă în politică, ambii erau asimilaţi ca USR-işti. Mulţi dintre simpatizanţii partidului chiar îl consideră pe Nicuşor Dan mai USR-ist decât Elena Lasconi, el fiind totuşi fondatorul formaţiunii. Astfel că asistam la o canibalizare în interiorul partidului. Sigur, dacă alegerile prezidenţiale erau legate de cele parlamentare, alta era discuţia. Acum e mult mai simplă: cine are şanse mai mari. Iar USR arată acum că a depăşit perioada romantică în care nu accepta nici cel mai mic compromis, adoptând „realpolitik”-ul, dar fără conotaţia negativă a termenului.

Situaţia devine cu atât mai clară cu cât multe sondaje ne arată o finală prezidenţială apocaliptică, George Simion – Victor Ponta. Că decizia a fost binevenită o demonstrează şi delirul de la televiziunile securisto-infractorilor, cele care îi susţin pe cei doi epigoni ai candidatului Statu-Palmă-Minte-Ioc. Nu e democratic!, se urlă într-una la cele două posturi. De râsu-plânsu, s-a ajuns ca o ghenă cu pretenţii de televiziune care-l promovează isteric pe adulatorul „democraţilor” Orban, Erdogan, Vucic sau Trump să deplângă democraţia din România. Dar într-o ţară în care „securiştii strigă securiştii” nu-i nicio mirare. Iar dacă tot vorbim de democraţie de partid, votul conducerii USR a fost luat în cvasiunanimitate, cu doar două voturi contra.

Decizia de ieri a USR a fost dureroasă, dar necesară, ca şi atunci când amputezi un picior cangrenos pentru a salva restul corpului. Ea va aduce multe convulsii în USR, care probabil va pierde pe termen scurt, poate chiar vom asista la o scindare. Pe de altă parte, decizia poate salva România de la dezastru şi mă refer la un tur II „kremlinist” între Ponta şi Simion. Iar atunci când pui interesul ţării deasupra interesului de partid e o mult mai bună definiţie a  patriotismului, decât aceea în care „suveraniştii” urlă cântece patriotice în deşi aburi de alcool. Sigur că această mişcare trebuia să fie făcută înainte de tipărirea buletinelor de vot. Sigur că era foarte bine să aibă şi acceptul Elenei Lasconi. Dar mai bine mai târziu decât niciodată, mai bine aşa decât deloc.