Administratie

Săptămâna aceasta începe marea asfaltare din zona Blaşcovici. Se vor reface, pe lângă drumuri, şi trotuarele

Primăria Timișoara începe, în această săptămână, lucrările pentru modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici. Pe toate străzile se vor reface drumul, trotuarele și accesele, iar în unele cazuri este prevăzută modernizarea/introducerea rețelei de apă și canalizare. Valoarea totală a lucrărilor ete de este 21,5 milioane de lei.

În prezent, în Blaşcovici există tronsoane puternic degradate sau neasfaltate, fără trotuare sau prost delimitate, cu rețele vechi de apă și canalizare.

Lucrările de modernizare vor fi realizate etapizat de către Societatea de Drumuri Municipale (SDM), iar primele trei străzi care intră în șantier sunt Taborului, Semicerc 1 și Umbrei.

„Vrem ca Timișoara să își continue dezvoltarea echilibrată – nu doar în zona centrală, ci și în cartierele istorice sau periferice, iar modernizarea Blașcoviciului este încă un pas în această direcție. Investițiile noastre trebuie să crească, în primul rând, calitatea vieții pentru timișoreni, iar apoi să ducă la dezvoltare și atragerea de investiții private. Avem în Blașcovici străzi fără infrastructură și rețele de utilități depășite. Construim în următorul an infrastructura de care au nevoie timișorenii din Blașcovici, și nu numai”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Amenajarea de șantier începe săptămâna aceasta pe trei din cele 12 străzi incluse în programul de investiții al municipalității. Pe toate cele trei străzi, SDM va reface drumul, trotuarele și accesele.

Totodată, este prevăzută modernizarea/introducerea rețelei de apă și canalizare pe străzile Umbrei și Semicerc. Proiectul incluse și piste de biciclete pe străzile Taborului și Semicerc. Investiția necesită restricții parțiale, dar și tăieri de arbori și arbuști sau desființarea unor garduri vii. La finalul lucrărilor, vor fi plantați noi arbori de talie mare.

În programul de modernizare a zonei Blașcovici sunt incluse străzile: Academician Aurel Bărglăzan, Amzei, Bachus, Corina Irineu, Eugen Todoran, Madona și Alexandru Cisman, Semicerc, Ștefan Nădășan, Taborului, Tacit, Umbrei și Vidin.

Valoarea contractului de execuție este 21.458.902,78 lei (TVA inclus), iar durata lucrărilor se va întinde pe 12 luni.

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

8 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

8 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

8 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

9 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

9 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

10 ore ago