Social

Un celebru concurs studențesc a revenit în Timișoara pentru prima dată după… 1988!

Anul acesta, pentru prima dată după 1988, concursul profesional studențesc „Tudor Tănăsescu”, a cărui primă ediție a avut loc în 1974, adresat studenților din facultățile cu profil de electronică și telecomunicații din țară, s-a desfășurat la Timișoara.

Acesta a fost organizat de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Competiția a reunit participanți din București, Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Suceava, Brașov, Constanța și Chișinău.

O notă aparte a ediției 2025, apreciată de toți participanții, a fost invitarea seniorilor profesori ai concursului din toate centrele universitare unde, în trecut, a fost organizat concursul (București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara). De altfel, actuala ediție a fost dedicată atât profesorilor seniori, cât și împlinirii a 50 de ani de la prima promoție de ingineri electroniști la Timișoara.

 

Concursul s-a desfășurat pe două subsecțiuni independente: Circuite Integrate Analogice; Semnale, Circuite și Sisteme. Concursul este individual și a presupus două probe, una scrisă, care s-a desfasurat pe durata a 3 ore, iar cea de-a doua, o probă practică, la care au participat doar primii 10 studenți, care au avut cele mai mari note la prima probă.

Proba practică s-a desfășurat, pe secțiuni, în laboratoarele Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, cu susținere, prin componente electronice oferite, din partea firmei Continental. În vederea bunei desfășurări a probei practice, cu sprijinul conducerii UPT, s-au făcut investiții de circa 30.000 de euro, aparatura pusă la dispoziția competitorilor fiind complet nouă.

Câștigătorii concursului au fost recompensați cu câte 3 premii și două mențiuni la fiecare secțiune și au primit, pe lângă diplome, premii în produse, oferite de sponsori: Infineon și NXP (sponsorii tradiționali ai concursului), Nokia, Texas Instruments, Analog Devices si Microchip.

Câștigătorii celor două secțiuni ale competiției sunt următorii studenți:
Circuite Integrate Analogice
• Premiul I – Dominic-Istvan Domnici (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca);
• Premiul II – Andrei-Răzvan Băcăoanu (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași) și Matei Resmeriță (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București);
• Premiul III – Filip-Cristian Georgescu (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București);
• Mențiuni – Petros Odysseas Crișu (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca) și Ancuța-Georgiana Pelin (Universitatea Tehnică Cluj-Napoca);

Semnale, Circuite și Sisteme
• Premiul I – Emanuel Pantelimon (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București);
• Premiul II – Mihai Pangratie (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București);
• Premiul III – Rareș Filip (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București);
Mențiuni – Mihai-Liviu Apostol (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași) și Emanuel Bîrgăoanu (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași).

Studenții premiați beneficiază, pe lângă reunoașterea pregătirii profesionale, și de unele avantaje. La Timișoara, spre exemplu, li se recunosc, cu nota 10, examenele la unele discipline ce țin profilul concursului, precum și nota 10 la proba scrisă a examenului de licență.

Concursul profesional studențesc „Tudor Tănăsescu” este unul dintre cele mai vechi și longevive în materie de Electronică și Telecomunicații și a fost, de-a lungul timpului, un reper pentru elita studenților electroniști din România. Însăși participarea la această competiție înseamnă, pentru orice absolvent, un atu important în CV, marile corporații fiind foarte atente la acest detaliu.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Cât de mult folosiți Inteligența Artificială? UVT vrea părerea studenților pe această temă

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) derulează un nou studiu de percepție din seria de…

3 ore ago

O nouă microședință de plen la CLT. A fost aprobată lansarea cererii de finanțare a reabilitării la Generală 16

O ședință blitz, de două minute, a Consiliului Local Timișoara, a rezolvat problema ”legislativă locală”…

4 ore ago

Lucrările de reabilitare a căii ferate dintre Timișoara Est și Ronaț Triaj au ajuns la 20 la sută/FOTO

Pe un alt lot din traseul de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, din zona…

4 ore ago

Județul Timiș, promovat cu succes timp de mai multe zile în capitala Serbiei

Cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, echipa Visit Timiș, în parteneriat cu asociația HORETIM au încheiat…

4 ore ago

În câteva zile demarează lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean dintre DN 69 și Sânandrei

În scurt tip, drumul care leagă DN 69, Timișoara – Arad, de Sânandrei intră în…

4 ore ago

Un celebru medic din Timișoara este încă judecat pentru un accident în urma căruia o persoană a murit, produs în 2018

Unul din cei mai cunoscuți medici din Timișoara, și nu numai de aici, încă așteaptă…

6 ore ago