Social

La Grădiniţa PP nr. 23 din Timişoara, prichindeii au învăţat ce înseamnă caritatea şi antreprenoriatul la „Târgul de recircularitate”

Un eveniment devenit deja tradiţional şi foarte bine primit de copii şi părinţi a avut loc, luni, 19 mai, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 23 din Timişoara. Denumit de această dată „Târgul de recircularitate” evenimentul, ajunsa la a VII-a ediţie, a reunite, într-un cadru relaxat şi prietenos, părinţi, bunici şi cadre didactice. Micuţii au învăţat cu această cazie ce înseamnă caritatea, fiind deprinşi şi cu activităţile antreprenoriale.

Evenimentul iniţiat de cadrele didactice de la Grădiniţa PP nr. 23 şi-a propus, în primul rând, o altfel de socializare, respectiv petrecerea timpului liber în cadrul comunităţii lărgite a grădiniţei: copii, cadre didactice, părinţi şi bunici.

Copiii au fost deprinşi cu activităţi antreprenoriale, dar au învăţat şi despre altruism. Concret, la târg copiii si-au vândut jucăriile şi cărţile aduse de acasă, părinţii au făcut împreună cu copiii prăjituri, gogoşi, limonadă şi socată. Acestea au fost vândute între ei. Cadrele didactice au făcut tot felul ateliere: desen pe șosete, pictură pe figurine din ipsos, prăjituri etc.

O parte din bani a avut o direcţie caritabilă, respectiv pentru un copil din Sânmihaiu Romîn, bolnav de cancer, care are nevoie de un tratament ocologic în străinătate. . Cealaltă parte a fost alocată pentru sărbătorirea zilei de 1 iunie.

Cadrele didactice implicate în eveniment au fost Gina Brăiloiu, Tita Untariu, Carmen Ureche, Mădălina Picec, Sorina Cota, ClaudiaTamași, Anca Ignat, Adela Dînșprean, Camelia Andreascec, Daniela Florescu, Magdalena Szekely, Mirela Casapu, Ana Dumitrașcu, Claudia, Sorohan, Ania Bălăceanu, Andreea Duma, Timea Baranya,  Marinela Carp şi Flavia Bălu.Directoare  IoanaDrăgan.

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

2 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

5 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

8 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

9 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

9 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

10 ore ago