Timișoara găzduiește în premieră Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică (ONAA) în perioada 5-10 mai 2025.
Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică este organizată de Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Timiș în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, unitate de învățământ care este gazda acestui eveniment.
Deschiderea festivă a olimpiadei va avea loc în data de 5 mai, ora17.30 în Aula Magna a Universității de Vest Timisoara. La această competitie participă un număr de 229 de elevi pasionați de astronomie, însoțiți de 34 de profesori. Județul Timiș este reprezentat de 6 elevi talentați la această ediție a Olimpiadei Naționale de Astronomie și Astrofizică. Acestia provenind de la instituții de învățământ prestigioase precum: Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Teoretic „J.L Calderon”, Colegiul Național Bănățean și Liceul Teoretic „Ion Jebeleanu” Sânnicolau Mare. Acestia au beneficiat de îndrumarea dedicată a cadrelor didactice care predau disciplina fizică și a cadrelor universitare de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), universitate care dispune de un planetariu modern folosit în pregatirea suplimentară a acestora.
Organizarea probelor competitionale se face pe categorii de vârstă – juniori 1, juniori 2, seniori 1, seniori 2, asigurândsu-se astfel o evaluare adaptată nivelului de studiu al fiecărui participant. Participarea olimpicilor nu se limitează doar la competiția academică, ci oferă și oportunități valoroase pentru socializare și explorare culturală alături de profesori si elevi voluntari din Timișoara.
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…
Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…
Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…
Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…
Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…