Social

Poţi fugi, dar nu te poţi ascunde. Un tânăr „şofer” a scăpat după o urmărire ca în filme, dar tot a fost prins

Urmărire ca în filme pe drumurile judeţului. Un tânăr fără carnet, a fugit de poliţişti şi s-a ascuns pe coclauri, dar a fost prins când nu se mai aştepta…

La data de 29 mai 2025, în jurul orei 16:30, polițiștii orașului Ciacova au efectuat semnal de oprire unui autovehicul care circula în satul Petroman, însă șoferul acestuia nu s-a conformat semnalului și a continuat deplasarea.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, însă șoferul a abandonat autoturismul în extravilanul satului Cebza, îndreptându-se într-o direcție necunoscută.

În baza informațiilor deținute de către polițiști, la scurt timp a fost oprit pentru control un alt autoturism, în interiorul căruia se afla ca și pasager, un tânăr în vârstă de 21 de ani, care ar fi abandonat autoturismul menționat anterior.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, autoturismul figurând a fi neînmatriculat și cu numere false.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații dispunând arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

12 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

13 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

14 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

15 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

17 ore ago