Politica

Previzibil, Elena Lasconi a demisionat din funcţia de preşedinte USR. Dominic Fritz, preşedinte interimar

Elena Lasconi și-a anunțat demisia din funcția de președinte al USR, după eșecul de la alegerile prezidențiale. Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, va prelua preşedinţia USR cu titlu de interimat.

În mesajul său, Elena Lasconi a menționat provocările prin care trece România și a subliniat „angajamentul față de valorile care au stat la baza fondării USR și și-a reafirmat sprijinul pentru continuarea luptei împotriva corupției și pentru o Românie dreaptă și modernă.”

„A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine”, a declarat Elena Lasconi.

Dominic Fritz, preşedinte interimar

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, va prelua conducerea interimară a USR, în urma demisiei Elenei Udrea

 „Prim-vicepreşedintele Dominic Fritz, cel care a avut cel mai mare număr de voturi în Congresul de anul trecut, din iunie, preia interimar funcţia de preşedinte”, a declarat deputatul Ionuţ Moşteanu la Digi24.

El a mai anunţat că va fi un congres pe data de 21 iunie.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

O oră ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

2 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

2 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

2 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

3 ore ago